Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Apple aduce iWatch mai aproape de realitate cu un nou patent inovator

Publicat in Adevarul, miercuri 3 iulie 2013 ·

Încă o zi, încă un zvon care ar putea garanta apariţia iWatch, mult aşteptatul şi inovatorul gadget de la Apple. De data aceasta, compania a obţinut un patent cel puţin interesant care permite o mai largă gamă de control prin gesturi şi nu doar pe un ecran tactil.

Ceasul inteligent nu este, ca idee, pe cât de nou s-ar vrea, există de aproximativ 30 de ani, Microsoft având de mult timp propriile sale proiecte. Întârzie însă iWatch, ceasul aşteptat de la Apple. Noul patent obţinut de companie presupune că poţi controla un dispozitiv şi prin atingeri pe marginea acestuia, nu doar pe ecran direct, ca pe smartphone, notează 9to5mac.

Nu este o idee cu totul nouă, s-a tot încercat integrarea mai multor tipuri de control prin folosirea altor zone de pe un dispozitiv. Apple, însă, obţine acum un patent care poate fi folosit foarte bine într-un produs mic, cum ar fi iWatch, care să aibă un ecran de circa 1,5-2 inci, dar şi o margine pe care s-o foloseşti.

Un exemplu similar de inovaţie în folosirea unui ecran tactil este la iPad mini. Acolo, Apple nu putea să pună o margine groasă pentru că strica ergonomia. A modificat, însă, iOS pentru a nu recunoaşte atingerile aproape de margine - detectarea atingerilor intenţionate şi a celor accidentale.

„Un senzor detectează când o persoană este aproape de a atinge sau când acea persoană atinge marginea şi generează un semnal; şi un controller ajustează conţinutul de pe zona activă [ecran], când detectează că marginea este aproape de a fi atinsă sau a fost atinsă“ este un fragment din descrierea patentului. Asta înseamnă că Apple ar putea folosi şi acel hovering de la Samsung, adică să ţii degetul deasupra unui ecran tactil şi să vizualizezi o parte din conţinut sau să interacţionezi cu acesta. Până acum numele „iWatch“ a fost înregistrat în câteva ţări.

Haideţi să discutăm! Ne puteţi vizita ş

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 9 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum 7 ore
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Mesaj Ro-Alert după apariţia unui urs în zona cascadei Duruitoarea din Ceahlău

HotNews acum 12 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ a emis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-ALERT după apariţia unui urs în zona Cascadei Duruitoarea din masivul Ceahlău. Zona în care a fost văzut animalul este una turistică şi des frecventată de

Un copac a căzut peste o mașină în mers în Brașov. O RUPERE de nori a provocat inundații pe străzi, un autovehicul a fost blocat în apă

Gandul acum 10 ore
O ploaie torenţială care s-a abătut, sâmbătă după amiază, în zona municipiului Făgăraş din Braşov, provocând pagube materiale şi afectatând traficul rutier Mai mult, un arbore s-a prăbuşit peste un autoturism aflat în mers, străzi au fost acoperite

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 9 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

Proteste în mai multe oraşe din Bulgaria faţă de adoptarea monedei euro. Manifestanţii cer referendum şi demisia guvernului

G4Media acum 50 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare În mai multe oraşe din Bulgaria au avut loc sâmbătă demonstraţii împotriva adoptării monedei euro, care ar urma să se producă la 1 ianuarie 2026, participanţii la protestele organizate în apărarea mo

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum 7 ore
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Sorana Cîrstea, victorie spectaculoasă la Wimbledon

Ziarul Financiar acum 8 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile probei feminine de dublu de la Wimbledon, câştigând o sumă imensă.Făcând pereche cu jucătoarea rusă Anna Kalinskaya, Sorana Cîrstea s-a calificat în optimi la Wimbledon, urmând să p

Donald Trump recunoaşte că nu știe dacă poate opri războiul din Ucraina: „Asta este o afacere Biden. Încerc să o finalizez”

Adevarul acum 10 ore
Președintele Donald Trump a recunoscut că nu știe dacă va putea pune capăt războiului din Ucraina, deși în campania electorală promisese că va rezolva situaţia chiar din prima zi de mandat.

Vremea

București
acum

21°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

24°/38°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

21°
dum.

20°/36°
lun.

18°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/37°
Constanta
acum

21°
dum.

20°/29°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/35°
lun.

19°/37°
mar.

18°/35°
mie.

15°/21°
Timisoara
acum

15°
dum.

15°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

14°/20°