Zece troleibuze noi, dotate cu climatizare, camere de luat şi stocat vederi, vor intra în circulaţie de la sfârşitul acestui an în Cluj-Napoca, după ce municipalitatea şi conducerea RATUC au luat o decizie în acest sens. Fiecare troleu va costa câte 1,9 mil lei, fiind achiziţionate în baza unui acord cadru încheiat în 2011.
"Am decis cu RATUCachiziţionarea a 10 troleibuze, noi, care vor înlocui o parte din cele vechi. Vor fi dotate cu sitem de climatizare, afişaş cu leduri, GPS, camere de luat vederi şi stocat imagini, pentru a limita actele de vandalism si a preveni fenomenele nedorite, contribuind astfel la creșterea siguranței călătorilor", a precizat primarul Emil Boc.
Fiecare troleu va costa câte 1,9 milioane de lei, fiind cumpărate în baza unui acord cadru al RATUC, din 2011.
Edilul a ţinut să sublinieze că municipalitatea a înaintat la Ministerul Dezvoltării documentaţia pentru achiziţia unor troleibuze electrice, din fonduri elveţiene. "Dacă nu va apărea ceva neprevăzut ar urma să avem astfel de mijloace de transport în comun", a precizat primarul.