Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De ce sărbătoreşte Fenechiu DOUĂ zile de naştere

Publicat in Romania Libera, miercuri 3 iulie 2013 ·

Ministrul Transporturilor a declarat, miecuri, că este născut pe 4 iulie, însă îşi sărbătoreşte aniversarea şi pe 3 iulie, data care a fost trecută în certificatul de naştere, transmite Mediafax.

"E o chestie încurcată aici. Sunt născut pe 4 iulie, dar au greşit certificatul şi m-au trecut pe 3. Aşa că sărbătoresc şi pe 3, şi pe 4", a spus Fenechiu.

Întrebat ce îşi doreşte de ziua sa, joi, când este şi termenul final în dosarul "Transformatorul", în care este şi el judecat, ministrul a afirmat: "Llinişte".

Citeşte şi Relu Fenechiu, audiat la DNA într-un dosar de scurgere de informaţii care periclitează siguranţa statului

Instanţa supremă a respins la 12 iunie expertizele tehnică şi financiar-contabilă solicitate de avocaţii din acest dosar şi a stabilit ca în 4 iulie să fie prezentate pledoariile finale.

În acest dosar, Fenechiu este judecat pentru complicitate la abuz în serviciu în formă calificată şi continuată, fapte comise în perioada în care a fost acţionar sau administrator la firmele SC Fene Grup SA, SC La Rocca SRL Iaşi şi SC Tehnorom SRL Iaşi.

"Cu părere de rău pentru cei care şi-ar fi dorit foarte mult acest lucru, nu am avut nicio clipă în gând, nici acum nu am, şi nici pe viitor, să îmi dau demisia nici din Guvern, nici din Parlament. Mi-am câştigat cu greu aceste poziţii, după mulţi ani de muncă, şi consider că ceea ce am făcut şi ce fac, în calitate de om politic şi de ministru în Cabinetul Ponta sunt lucruri bune şi lucruri pe care ar trebui după părerea mea să vă doriţi să le facă toţi miniştrii", a spus Fenechiu, în debutul unei conferinţe.

Întrebat ce se va întâmpla în cazul unui verdict nefavorabil, ministrul a spus că dacă joi va primi o sentinţă de condamnare "va pleca acasă".

"Deocamdată, la adresa mea sunt nişte acuzaţii ale unui procuror. Ele trebuie confirmate de o instanţă. Dacă sunt confirmate d

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 2 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 2 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 7 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Zelenski: Avem o şansă bună de a pune capăt rapid acestui război / Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război - tăcerea

News.ro acum 2 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că vede o şansă bună de a se pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru o încetare provizorie a focului de 30 de zile, iar Moscova a declarat că va fi

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

Dani Mocanu, condamnat pentru tentativă de omor!

Ziua Constanta acum 2 ore
Tribunalul Argeș s-a pronunțat astăzi în dosarul în care Dnai Mocanu este acuzat de tentativă de omor A fost condamnat la 5 ani și 9 luni de închisoare pentru tentativă de omor și tulburarea ordinii publice. Minuta instanței În baza art. 396 alin. 1

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 2 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Superliga – Play-Off: CS Universitatea Craiova a învins U Cluj, scor 3-0

News.ro acum 48 minute
Echipa CS Universitatea Craiova a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 3-0, formaţia U Cluj, în prologul primei etape din play-off-ul Superligii. Portarul Ştefan Lefter a fost eroul clujenilor în Bănie. Goalkeeperul de la „U” a salvat la dubl

Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite", afirmă noul premier, Mark Carney

Adevarul acum o ora
Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite”, a afirmat vineri noul premier canadian Mark Carney, în cadrul primului său discurs oficial într-o ţară tulburată în faţa ameninţărilor lansate de puternicul său vecin american, relatează AFP.

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum 4 ore
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
Iasi
acum

17°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

12°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
Timisoara
acum

17°
vin.

10°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°