Acum 17 ani am cumpărat o casă la ţară. În casă nu mai locuia nimeni de câţiva ani. Prin acoperişul stricat ploua şi apa se prelingea pe pereţi, motiv pentru care a trebuit ca într-o primă urgenţă, să fac curat în pod şi să repar acoperişul.

În podul casei am găsit diverse lucruri, amintind de viaţa oamenilor care au trăit cândva aici: cizme, bocanci, oale, haine, coceni de porumb, ţigle sparte, valize putrede, coşuri de nuiele fără fund, damigene, cărţi, sticle, borcane şi multe altele, un mic regat al amintirilor peste care domneau într-o perfectă înţelegere dihori, şoareci şi viespi.

La îmbinarea dintre grindă, corni şi căprior, surpriză: găsesc un pachet. Cineva ascunsese acolo nişte scrisori. Or fi scrisori de dragoste? Desfac pachetul. Aveam emoţii ca într-un policier de Agatha Christie. Scrisorile şi celelalte documente erau legate cu sfoară şi împachetate în mai multe pungi din plastic. Pachetul fusese acoperit cu coceni de porumb.

După ce am citit cu soţia mea scrisorile, mai bine zis minunatele scrisori de dragoste din pachetul cu pricina, am citit şi celelalte hârtii şi documente. Când am terminat de citit, am rămas amândoi muţi de emoţie… Şi am devenit trişti, foarte trişti… Am decis să ardem scrisorile… Documentele, însă, le-am păstrat.

Iniţial nu am vrut să fac publice aceste documente. Ulterior însă, m-am gândit că ar fi foarte bine ca tinerii de azi să ştie cum şi-a trăit povestea de dragoste şi de libertate o fată îndrăgostită din România anilor ’70. În România gri, în România tristă, în România comunistă de care astăzi, cu totul şi cu totul aberant, mulţi semeni de-ai noştri îşi aduc aminte cu nostalgie.

Iată pe scurt această poveste, povestea visului din podul casei: În anii ’70, un bărbat şi o femeie se îndrăgostesc. Un lucru obişnuit, nu? Dragostea

este la fel de frumoasă chiar dacă trăieşti într-o ţară co