Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Agricultorii sătmăreni şi-au spus păsurile

Publicat in Gazeta de Nord Vest, miercuri 3 iulie 2013 ·

Prefectul Eugeniu Avram i-a invitat la consultări, în cursul zilei de ieri, pe reprezentanţii instituţiilor publice cu atribuţii în domeniul agriculturii şi dezvoltării rurale, respectiv reprezentanţii asociaţiilor profesionale de profil pentru stabilirea viitoarei strategii agricole a judeţului Satu Mare. Concluzia discuţiilor va fi prezentată azi la Cluj Napoca, în cadrul unei conferinţe privind valorificarea potenţialului agroalimentar al României. La întâlnire au participat directorul Direcţiei Agricole (DA) Satu Mare, Ioan Cioltean, directorul Agenţiei pentru Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA) Satu Mare, respectiv reprezentanţi ai asociaţiilor agricole din judeţ. Creşte aciditatea solurilor

Prefectul Eugeniu Avram a declarat că una din cele mai mari probleme cu care se confruntă agricultorii din judeţul Satu Mare o reprezintă creşterea accelerată şi alarmantă a acidităţii solurilor. “Aş vrea să merg cu nişte propuneri care să se aplice pe tot judeţul nostru. Una dintre cele mai importante propuneri o reprezintă continuarea amendării solurilor din judeţul nostru, pentru că este o măsură strict necesară. Creşte suprafaţa solurilor acide, iar amendarea era subvenţionată de către stat. Acum, din păcate, s-a oprit această măsură. Suntem de părere că subvenţionarea ar trebui reluată. O altă măsură ar fi cultivarea arbuştilor fructiferi pentru viitor, este o soluţie. Bineînţeles, nu trebuie să uităm de cadastrare, deşi aceasta este o măsură la care lucrăm deja. Susţinerea culturilor de căpşuni reprezintă un alt aspect. Să nu uităm de creşterea animalelor, să vedem ce fel de animale”, a precizat prefectul Eugeniu Avram.

Problema acidităţii crescute a solurilor a fost amintită şi de către directorul Direcţiei Agricole (DA) Satu Mare, Ioan Cioltean. “Este o problemă referitoare la cadastrul agricol. O altă problemă vizează ecarisarea teritoriului. Cons

Articolul in Gazeta de Nord Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine Dacian Dragoș, universitarul numit de Nicușor Dan judecător la Curtea Constituțională. Este autorul unei demisii cu scântei

HotNews acum 24 minute
Profesor universitar la UBB, Dacian Dragoș a fost numit marți judecător la CCR în locul Liviei Stanciu. Profesorul Dacian Cosmin Dragoș este o personalitate recunoscută în domeniul dreptului administrativ și european, beneficiar al prestigioasei bur

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum 58 minute
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

VIDEO Emil Boc, către un consilier USR: „Dacă vreți să fiți responsabil, fiți responsabili. Nu papagali și populiști la Cluj, și responsabili la București”. Motivul nemulțumirii

HotNews acum 2 ore
Primarul Clujului Emil Boc, a avut un schimb tensionat de replici cu consilierii USR în ultima ședință a Consiliului Local, pe tema scumpirii tarifelor practicate de Compania de Transport Public (CTP). De la 1 august, prețul biletului pe o singură l

Crimă șocantă în MUREȘ: Tânără găsită carbonizată într-o casă incendiată

Gandul acum o ora
O femeie a fost descoperită carbonizată, marți, 8 iulie, într-o locuință cuprinsă de flăcări din comuna Miheșu de Câmpie, județul Mureș. Surse din cadrul anchetei indică faptul că există suspiciunea unei acțiuni intenționate. La locul incendiului s-

Sondaj INSCOP: Cum evoluează românii activitatea lui Nicușor Dan ca președinte

HotNews acum 4 ore
Peste jumătate dintre români spun că sunt parțial sau total de acord cu activitatea lui Nicușor Dan în fruntea statului, în timp aproape 42% își exprimă dezacordul, potrivit celui mai recent sondaj INSCOP Research dat publicității luni, 8 iulie. Nic

Poliţiştii caută persoana care a vandalizat plăcuţa cu înscrisuri în limba maghiară de pe Biserica Reformată din Timișoara, unde a slujit Laszlo Tokes

G4Media acum 26 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un bărbat necunoscut a distrus plăcuţa cu încrisuri maghiare de pe clădirea Bisericii Reformate, aflată Piaţa Maria, din Timişoara, iar acum poliţiştii îl caută pe acesta, transmite News.ro. Urmăreșt

Dominic Fritz: Când industria păcănelelor se revoltă, știi că măsura e corectă

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Președintele USR, Dominic Fritz, afirmă, într-o postare pe Facebook, că, atunci „când industria păcănelelor se revoltă, știi că măsura e corectă”. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - art

Sorin Grindeanu, despre majorările indemnizaţiilor membrilor CA de la TAROM: O consider o acţiune care depăşeşte orice limită a bunului simţ

Gandul acum o ora
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marți, la Giurgiu, întrebat despre creşterea indemnizaţiilor membrilor CA de la TAROM, că el nu a semnat acel document şi că o consideră „o acţiune care depăşeşte orice limită a bunului simţ

Von der Leyen cere Chinei să înceteze sprijinul pentru Rusia: „O insecuritate ridicată pentru Europa”

Adevarul acum o ora
Lidera Comisiei Europene a cerut marți Beijingului să respecte regulile comerțului internațional și să se distanțeze de agresiunea Rusiei asupra Ucrainei.

Diferențierea dintre actul cultural și divertismentul de masă nu este o nuanță, spune Ministrul Culturii

Mediafax acum o ora
Ministerul Culturii subliniază rolul esențial al culturii în viața socială și educațională. Astfel, ajustarea cotelor de TVA pentru diverse produse și servicii a condus la aplicarea cotei reduse de TVA de 11% pentru livrarea de cărți, ziare și revis

Vremea

București
acum

37°
mar.

21°/37°
mie.

18°/35°
joi

14°/27°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

35°
mar.

23°/38°
mie.

18°/30°
joi

16°/22°
vin.

14°/24°
Constanta
acum

30°
mar.

20°/30°
mie.

19°/28°
joi

17°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

34°
mar.

17°/34°
mie.

14°/21°
joi

13°/15°
vin.

14°/20°
Timisoara
acum

31°
mar.

16°/31°
mie.

12°/19°
joi

14°/21°
vin.

15°/25°