"Extrem de uşoare", aşa au catalogat subiectele majoritatea absolvenţilor chestionaţi de gândul care au susţinut miercuri proba obligatorie a profilului la BACALAUREAT 2013. Pentru proba de obligatorie a profilului s-au înscris 174.555 de elevi, dintre care cea mai mare parte au dat examenul la MATEMATICĂ - 136.964, iar 37.965 au susţinut proba la ISTORIE.
VEZI AICI SUBIECTELE şi BAREMUL la ISTORIE şi MATEMATICĂ - Toate profilurile
Absolvenţii care au susţinut miercuri, la Colegiul Naţional „Grigore Moisil”, unul dintre liceele de top ale Capitalei, proba obligatorie a profilului la examenul de Bacalaureat spun că subiectele nu au fost prea grele, dar că s-au mai încurcat în formule. Cei mai mulţi sunt convinşi că vor promova la matematică sau la istorie, unii sperând chiar la note peste 9.
„Mi-am spart creierii în subiectele de la mate, da’ am făcut de şapte, cel puţin”, le spune un tânăr amicilor săi. „Băi Robert, era determinant, nu modul”, se aude un alt absolvent.
La două ore de la începerea examenului, în parcarea din faţa colegiului din Drumul Taberei se strânseseră peste 30 de absolvenţi. Tema discuţiilor – subiectele la matematică.
„Am stat juma’ de oră să demonstrez că e inducţie”, se amuză un absolvent care înţelesese greşit cerinţa.
Elev de la liceu de top: "M-am dus la baie să văd formulele, dar pe aia de la 5 nu mi-o notasem"
„La mate chiar a fost uşor”, ne lămureşte o tânără. Pentru a-şi verifica răspunsurile, ea a ieşit din examen cu un şerveţel pe care şi-a notat rezultatele. Fetele, absolvente ale Colegiului Naţional „Elena Cuza”, au dat Bac-ul la Moisil deoarece şcoala lor nu a fost centru de evaluare anul acesta. Pentru că au terminat o clasă cu profil pedagogic, subiectele pe care le-au primit la proba obligatorie a profilului au avut o dificultate mai scăzută decât cele ale absolvenţilor de matemat