Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De ce sunt egiptenii atât de nemulţumiţi de Morsi. Cum s-a achitat preşedintele egiptean de îndatoririle sale, în primul an de mandat

Publicat in Adevarul, joi 4 iulie 2013 ·

În timp ce armata egipteană şi grupurile de opoziţie se pregătesc să îl îndepărteze de la putere pe Mohamed Morsi, întreaga lume se întreabă de ce sunt, de fapt, nemulţumiţi egiptenii de preşedintele pe care l-au ales, în mod democratic, în urmă cu un an.

Când Morsi a devenit preşedinte anul trecut, a elaborat un plan care includea 64 de „promisiuni distincte“, se arată într-un articol publicat pe site-ul „The Atlantic“.

La numai câteva ore de la acest anunţ, un antreprenor egiptean, Abbas Adel Ibrahim, a lansat un site menit să monitorizeze progresul înregistrat de preşedinte în ce priveşte îndeplinirea acestor angajamente. De atunci, milioane de oameni au urmărit site-ul, pentru a fi la curent cu modul în care Morsi se achită de îndatoririle sale.

După cum se poate observa mai jos, invenţia antreprenorului nu a fost tocmai în favoarea preşedintelui egiptean:

Potrivit sursei menţionate, el a îndeplinit numai 10 promisiuni din 64 şi a eşuat mai ales în ce priveşte rezolvarea problemelor de securitate naţională.

Ceva mai devreme în acest an, „The Washington Post“ a vorbit despre unele consecinţe ale acestui eşec:

„Grămezi de gunoi continuă să se adune pe străzile capitalei. Grevele au afectat anumite sectoare ale serviciului public, mai ales în cazul spitalelor egiptene, care sunt subfinanţate. Un bărbat chiar a făcut o plângere la poliţie împotriva lui Morsi, pentru că acesta nu a reuşit să îşi îndeplinească promisiunile“.

Desigur, sarcina lui Morsi a fost încă de la început una dificilă. Pe de altă parte, în timp ce 40 de procente dintre egipteni trăiesc în sărăcie, iar ţara se afundă în datorii, Morsi nu a reuşit să reducă din cheltuieli pentru a obţine un împrumut de la Fondul Monetar Internaţional.

Situaţia economică dificilă alimentează nemulţumirea egiptenilor, dar nu este singurul motiv: Consti

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 7 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 6 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 6 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 7 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 9 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 7 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 9 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 6 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Un șofer a blocat autostrada A1 cu un camion, pe sensul Pitești – București. Ce a urmat apoi

Cancan acum 6 ore
Scene neobișnuite duminică după-amiază pe Autostrada A1, pe sensul Pitești – București, unde traficul a fost complet blocat în urma unui protest neașteptat. Un șofer de camion a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul carosabilului, s-a urcat pe ca

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 4 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Vremea

București
acum

21°
lun.

21°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
joi

21°/34°
Constanta
acum

19°
lun.

19°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

18°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

18°
lun.

18°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°
joi

24°/38°