Reprezentanţii Asociaţiei Eco Sport Team organizează în perioada 19 – 21 iulie, în Parcarea Teatrului din municipiul Sibiu, a doua ediţie a turneului de baschet 3 la 3 Sibiu Streetball.
“Sibiu Streetball este în primul rând un festival al baschetului pentru că, pe lângă competiţia propriu-zisă, am conturat o serie de activităţi conexe, special pentru spectatori. Evenimentul este la a 5-a editie însă anul trecut a fost primul an în care s-a jucat pe suprafaţă omologată, cu echipamente profesionale de joc. Este un standard pe care am promis că îl vom menţine şi în următoarele ediţii.” a declarat Andrei Dinu, unul dintre organizatorii evenimentului.
Şanse să devină sport olimpic
Federaţia Internaţională de Baschet a anunţat la începutul acestui an că a depus la Comitetul International Olimpic documentaţia necesară pentru ca baschetul 3×3 să devină sport olimpic începând cu următoarea ediţie, Rio de Janeiro 2016.
Proiectul FIBA este susţinut atât de federaţiile naţionale de specialitate cât şi de promotorii competiţiilor de baschet 3×3 din întreaga lume, printre care şi Asociatia Eco Sport Team care organizează acest turneu după standardele internaţionale, după regulamentul FIBA, cu panouri omologate, timpi de atac, sistem de contorizare a greşelilor personale, etc.
Premii în valoare de 5.000 euro
Pe cele trei terenuri amenajate în Parcarea Teatrului, peste doua săptămâni se vor întrece aprox. 100 de echipe, împărţite pe patru categorii de vârstă, până la 14, 18, peste 18 şi 35 de ani. Cea mai disputată categorie va fi cu siguranţă categoria OPEN unde organizatorii vor pune la bataie premii în bani de 2.000 EUR. Echipa câştigătoare va primi o sumă de 1.000 EUR, cea clasată pe locul 2, 700 EUR iar locul 3 va încasa un cec de 300 EUR. Valoarea premiilor oferite în produse pentru restul