Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Apple este acuzată de chinezi că a copiat tehnologia Siri de recunoaştere a vocii

Publicat in Ziarul Financiar, joi 4 iulie 2013 ·

Compania americană Apple a fost acuzată că a încălcat drepturile de autor ale unei companii chineze pentru tehnologia Siri de recunoaştere a vocii care este diponibilă pentru iPhone, potrivit unor documente depuse la instanţa de judecată din Shanghai. Oficialii companiei chineze Zhizhen Network Technology susţin că aplicaţia Siri de la Apple este o copie a tehnologiei lor „Xiao i Robot“ şi au dat în judecată gigantul IT american, scrie The Telegraph. Prin intermediul aplicaţiei Siri, utilizatorii iPhone-ului au de fapt un asistent personal inteligent care răspunde comenzilor vocale printr-un soft de recunoaştere a vocii. Chinezii susţin că au înregistrat patentul pentru softul „Xiao i Robot“ în anul 2004. Tehnologia Siri de la Apple, care a fost lansată odată cu apariţia iPhone-ului 4S în 2011, a fost dezvoltată începând cu 2007. Reprezentanţii companiei americane au declarat că cele două aplicaţii funcţionează în mod asemănător, însă utilizează tehnologii diferite. Acuzaţiile vin după ce anul trecut Apple a plătit 60 mil. dolari producătorului de calculatoare chinez Shenzhen Proview Technology pentru a încheia disputa referitoare la numele „iPad“, revendicat de ambele companii.

Acest articol a apărut în ediţia tiparită a Ziarului Financiar din data de 04.07.2013

Compania americană Apple a fost acuzată că a încălcat drepturile de autor ale unei companii chineze pentru tehnologia Siri de recunoaştere a vocii care este diponibilă pentru iPhone, potrivit unor documente depuse la instanţa de judecată din Shanghai. Oficialii companiei chineze Zhizhen Network Technology susţin că aplicaţia Siri de la Apple este o copie a tehnologiei lor „Xiao i Robot“ şi au dat în judecată gigantul IT american, scrie The Telegraph. Prin intermediul aplicaţiei Siri, utilizatorii iPhone-ului au de fapt un asistent personal inteligent care răspunde comenzilor vocale printr-u

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ALEGERI 2024 – Vlad Voiculescu: Nicuşor Dan a luat mai multe voturi decât PSD+PNL împreună

HotNews acum o ora
Preşedintele USR Bucureşti, Vlad Voiculescu, afirmă că Nicuşor Dan a luat mai multe voturi pentru Primăria Bucureşti decât PSD şi PNL împreună. „Votul vostru i-a pus la locul lor”, a transmis liderul USR, citat de News.ro. Vlad VoiculescuFoto: Inqua

Emmanuel Macron a convocat alegeri anticipate în Franța după înfrângerea în alegerile europene

Ziare.com acum 6 ore
Președintele francez Emmanuel Macron a dizolvat Parlamentul duminică, 9 iunie, după înfrângerea zdrobitoare a partidului său în fața Adunării Naționale de extremă dreapta la alegerile europene, informează Politico.eu. Prima rundă va avea loc pe 30 i

Gabriela Firea îl critică pe Sebastian Burduja: „De dimineaţa până seara el avea o problemă doar cu mine. În viață totul se decontează”

HotNews acum 4 ore
Imediat după publicarea exit-poll-ului CURS-Avangarde, Gabriela Firea i-a reproşat lui Sebastian Burduja că, în loc să prezinte un program pentru Capitală şi „să comunice critic faţă de neajunsurile şi neîmplinirile” lui Nicuşor Dan, liberalul avea

UPDATE - Decizie şoc în Franţa: Emmanuel Macron anunţă dizolvarea Adunării Naţionale, în urma înfrângerii suferite de alianţa de guvernare în alegerile europarlamentare. Scrutinul, convocat pentru 30 iunie şi 7 iulie. Marine Le Pen: "Suntem gata"

News.ro acum 6 ore
Preşedintele Emmanuel Macron a anunţat duminică seară dizolvarea Adunării Naţionale (parlamentul france), în urma înfrângerii suferite de alianţa de la guvernare în alegerile europarlamentare, care a ajuns pe locul al doilea, la mare distanţă de rez

Spaniolul Carlos Alcaraz a câştigat primul său titlu în faţa lui Alexander Zverev, la Roland Garros

Mediafax acum 8 ore
Înfruntându-l pe Alexander Zverev în finala de la Roland Garros, spaniolul Carlos Alcaraz şi-a adjudecat primul său titlu la Porte d'Auteuil. După ce s-a chinuit o vreme şi a fost condus de numărul 4 mondial cu două seturi la unu, Alcaraz a întors j

ALEGERI 2024 - Ciolacu: Faptul că românii ne-au dat un vot împreună, PSD cu PNL, cu 5 în faţă, e o bază de discuţie dacă transformăm această alianţă electorală într-o alianţă politică

News.ro acum 4 ore
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că scorul electoral obţinut de alianţa PSD-PNL este un punct de pornire cu privire la posibilitatea unei alianţe electorale între cele două formaţiuni. ”Faptul că românii ne-au dat un vot împreună, PSD cu PNL

ALEGERI 2024 - PNL a pierdut Primăria Deva, aceasta fiind câştigată de PSD/ Noul primar se numeşte Lucian Rus

News.ro acum 2 ore
Funcţia de primar al municipiului Deva, judeţul Hunedoara, a fost pierdută de candidatul PNL, Florin Oancea, primar în funcţie care a candidat pentru un nou mandat. Noul primar este Lucian Rus de la PSD.

Un microbuz a luat foc pe autostrada la Sibiu. Toți pasagerii au reușit să iasă la timp

Ziare.com acum 8 ore
Pompierii și specialiștii SMURD au intervenit duminică pe autostrada A1, unde un microbuz a luat foc pe carosabil. Incidentul a avut loc în județul Sibiu și toți cei 8 pasageri, alături de șoferul autovehiculului au reușit să iasă în siguranță. ”Pom

Incendiu la fabrica Borsec din Harghita: Sunt flăcări puternice și degajări mari de fum

Wall-Street.ro acum 11 ore
Un incendiu a izbucnit în zona de birouri a fabricii de îmbuteliere a apei minerale din Borsec, cu pericol de propagare la zona de producţie, fiind transmis mesaj de avertizare RO-ALERT din cauza degajărilor mari de fum, a informat Inspectoratul pen

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024. Ursula von der Leyen, încrezătoare după votul din Germania

News.ro acum 8 ore
Candidatul principal al Partidului Popular European pentru şefia Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, s-a adresat virtual, de la Bruxelles, unui eveniment de campanie din Germania şi s-a arătat încrezătoare după ce rezultatele unui exit-poll au

Vremea

București
acum

22°
lun.

21°/37°
mar.

20°/35°
mie.

20°/33°
joi

17°/28°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/32°
mar.

18°/31°
mie.

16°/21°
joi

14°/25°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/26°
mar.

20°/26°
mie.

20°/25°
joi

18°/23°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

16°/27°
mar.

16°/25°
mie.

16°/20°
joi

14°/22°
Timisoara
acum

21°
lun.

19°/31°
mar.

17°/27°
mie.

15°/23°
joi

15°/23°