Oameni de ştiinţă americani şi elveţieni a creat lentile de contact care, atunci când sunt utilizate împreună cu ochelari speciali, confer o vedere telescopică, mărind detaliile cu până la 2,8 ori, relatează BBC.
Noul sistem, care permite utilizatorului să treacă de la vederea normală la cea telescopică şi invers prin intermediul unor filtre polarizatoare din ochelari, a fost dezvoltat pentru a-i ajuta pe cei care suferă de deficienţe de vedere legate de vârstă, precum degenerescenţa maculară, care afectează partea ochiului responsabilă cu distingerea detaliilor mici.
Potrivit cercetătorilor, lentila de contact are o regiune centrală care lasă lumina să treacă pentru vederea normală, iar în jurul acesteia se află elementul telescopic, compus din oglinzi minuscule de aluminiu care acţionează ca o lupă.
În mod normal, imaginea mărită nu este văzută, fiind blocată de filtrele polarizatoare din ochelarii care însoţesc lentilele. Purtătorul poate trece la vederea telescopică modificând aceste filtre.
Echipa de cercetători, condusă de Joseph Ford de la Universitatea San Diego din California şi Eric Tremblay de la Şcoala Politehnică Federală din Lausanne, Elveţia, a adaptat o pereche de ochelari produsă de Samsung pentru televizoarele sale 3D, pentru sistemul de filtrare. În mod normal, aceşti ochelari creează un efect 3D prin blocarea alternativă a lentilei stângi şi a celei drepte.
Realizarea acestui sistem pentru vedere telescopică a fost finanţată de Darpa, ramura pentru cercetare a armatei americane, ceea ce sugerează că lentilele de contact inovatoare ar putea fi utilizate curând pe câmpul de luptă, scrie BBC.
Dr. Eric Tremblay a declarat că: “Darpa nu sunt aşa preocupaţi de degenerescenţa maculară, ci de “super vedere”, o problemă mult mai dificilă. Aceasta pentru că standardul este mult mai ridica