Președintele Senatului, Crin Antonescu, și-a depus declarația de avere pe 11 iunie 2013, precizează Biroul de presă al acestei Camere. Pentru că aceasta nu era vizibilă pe site-ul instituției a fost găsit vinovat un funcționar.
''În legătură cu informaţiile apărute în mass-media referitoare la depunerea declaraţiei de avere de către preşedintele Senatului, Crin Antonescu, suntem în măsură să facem următoarele precizări: preşedintele Senatului, Crin Antonescu, şi-a depus declaraţia de avere în data de 11 iunie 2013. Anexăm, la prezentul comunicat, dovada depunerii declaraţiei de avere.
Totodată, facem precizarea că, dintr-o eroare umană, pe site-ul instituţiei nu apărea declaraţia de avere, eroare ce a fost remediată'', se arată în comunicatul Senatului.
Potrivit Legii 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, "persoanele prevăzute de prezenta lege au obligația să depună sau să actualizeze declarațiile de avere și declaratiile de interese anual, cel mai târziu la data de 15 iunie".
Aseară, pe site-ul Senatului apăreau doar declarațiile de avere și de interese depuse de Crin Antonescu la începutul mandatului, respectiv în decembrie 2012.
CITIȚI ȘI:
Crin Antonescu NU și-a depus declarația de avere. Timpul prevăzut de lege a EXPIRAT