Trei noi puncte de lucru pentru eliberarea paşapoartelor simple electronice vor fi deschise, miercuri, în sectoarele 1, 5 şi 6 ale Capitalei, informează Prefectura Bucureşti.
Potrivit unui comunicat al instituţiei, "începând cu data de 3 iulie 2013, Serviciul public comunitar pentru eliberarea și evidența pașapoartelor simple din cadrul Instituției Prefectului Municipiului București deschide trei noi puncte de lucru − în sectoarele 1, 5 și 6 ale Capitalei − la următoarele adrese poștale:
• Piața Amzei nr. 13, sectorul 1
• Str. Constantin Miculescu nr. 14-16, sectorul 5
• Șos. Virtuții nr. 1-3, sectorul 6.
Conform sursei citate, la aceste puncte de lucru se vor desfășura activități de primire a cererilor de eliberare a pașapoartelor simple electronice pentru cetățenii români cu domiciliul în România în cazul primului pașaport sau înlocuirii celui expirat, indiferent de vârstă. Punctele de lucru vor funcționa zilnic, de luni până vineri, între orele 8:30 – 16:30.
În Piața Amzei nr. 13, funcționează șase ghișee pentru primirea cererilor de eliberare a pașapoartelor, două ghișee pentru eliberarea pașapoartelor și un ghișeu de relații cu publicul (informații), iar în Str. Constantin Miculescu nr. 14-16 și în Șos. Virtuții nr. 1-3 câte un ghișeu pentru primirea cererilor de eliberare a pașapoartelor, la care se va efectua și eliberarea acestora.
Eliberarea pașapoartelor se va face la sediul/punctul de lucru la care a fost depusă cererea, cu excepția situațiilor în care se optează – la momentul depunerii cererii – pentru eliberarea acestuia la sediul altui serviciu de pașapoarte ori a unui oficiu consular român din străinătate.
Prectura informează de asemenea că începând cu data de 3 iulie a.c., ghișeele de primire pentru eliberarea pașapoartelor din Str. Nicolae Iorga nr. 27, sectorul 1 își încetează activitatea, rămânând deschi