Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Au dat Bac-ul la Mate cu poliţia în spate

Publicat in Click, joi 4 iulie 2013 ·

Au visat că poliţistul le pune pistolul la tâmplă, iar ei trebuie să rezolve problemele de la Mate. Au plâns şi le-au spus părinţilor că nu se mai duc la Bac. Absolvenţii de la „Bolintineanu” au venit speriaţi ieri la proba scrisă.

Primii care s-au prezentat la proba de Bac de la „Bolintineanu" au fost poliţiştii. S-au instalat la vedere, ca să îi vadă toată lumea. Unul câte unul au început să vină şi absolvenţii, începând cu ora 7.30. Când au dat cu ochii de maşinile de la SRI s-au speriat şi mai tare.

Candidaţii au venit la examen foarte speriaţi

„Visasem că un poliţist îmi pune pistolul la tâmplă şi îmi ordonă să rezolv subiectele la Mate. Când am văzut maşinile de Poliţie şi ale SRI m-am speriat foarte tare. Frate, ce vor ăştia de la noi?", ne-a spus îngrozit Răzvan.

Au avut un şoc când au aflat, dimineaţă, la poarta liceului, că şapte dintre ei nu au voie să intre: fuseseră eliminaţi din examen luni, după ce au fost depistaţi cu fiţuici, telefoane mobile şi căşti.

Tinerii au fost stresaţi de atâta supraveghere

Şi acum, după două zile de la incidente, povestesc prin ce au trecut: „Cu 20 de minute înainte să se termine proba de luni, la Română, s-a deschis uşa şi au intrat poliţiştii în clasă. Am rămas cu gurile căscate, nu ştiam ce se întâmplă. Am fost foarte speriaţi. Ne-au căutat în buzunare şi în ciorapi şi nu au găsit nimic. Aveam 3 lei în buzunar, să cumpăr o apă", ne-a mai spus Răzvan.

La ora 8.30, trotuarul s-a golit de elevi. Doar câţiva părinţi au rămas la gard.

„Băiatul meu a plâns ieri (marţi n.r) toată ziua. Nu voia să mai vină la Matematică. Mi-a spus hotărât că, dacă ia examenul, pleacă imediat la studii în Anglia. Dacă tot au depistat-o pe directoare din luna mai, de ce a fost nevoie să mai facă circul ăsta, acum, în plin examen? Ne-au speriat copiii şi pe noi

Articolul in Click >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE: Candidatura Dianei Şoşoacă, respinsă de Biroul Electoral Central / Ce spune Şoşoacă / Cinci candidaturi validate / AUR: Respingerea candidaturii Dianei Şoşoacă reprezintă o nouă lovitură dată democraţiei / Anunţul BEC

News.ro acum 2 ore
Candidatura Dianei Şoşoacă a fost respinsă, sâmbătă, de Biroul Electoral Central. BEC a validat cinci candidaturi - George Simion, Elena Lasconi, Lavinia Şandru, Cristian Terheş şi Banu-Muscel John-Ion. UPDATE: ”Astăzi, BEC mi-a validat candidatura

UPDATE - Candidatura lui Victor Ponta, contestată la Curtea Constituţională – Este acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat / Şedinţă la ora 17.00

News.ro acum 2 ore
Candidatura lui Victor Ponta a fost contestată la Curtea Constituţională, acesta fiind acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat. Judecătorii se vor reuni la ora 17.00 UPDATE: ”În data de 15

Farul Constanța Denis Alibec, în lotul României pentru meciurile cu Bosnia - Herțegovina și San Marino

Ziua Constanta acum o ora
Selecționerul echipei national de fotbal a României, Mircea Lucescu, a convocat 26 de jucători pentru startul tricolorilor în preliminariile Campionatului Mondial din 2026 (15 care evoluează în străinătate și 11 din SuperLigă). România susține în ac

Nicușor Dan: „Evident că mi-ar plăcea ca Elena Lasconi să se retragă și USR să mă susțină”

Gandul acum 20 minute
Nicușor Dan a declarat, sâmbătă, într-o intervenția la Digi 24 că i-ar plăcea ca Elena Lasconi să se retragă din cursa prezidențială și USR să îl susțină, scrie Mediafax. Deși cei doi au avut o întâlnire „prietenoasă” acum o lună și jumătate, în car

BEC sesizează organele de urmărire penală privind listele de susținători ale candidatului independent John-Ion Banu-Muscel

Ziua Constanta acum o ora
Biroul Electoral Central (BEC) a anunțat că, în ședința din 15 martie 2025, a decis sesizarea organelor de urmărire penală cu privire la listele de susținători depuse de candidatul independent John-Ion Banu-Muscel. Biroul Electoral Central (BEC) a a

BEC anunţă oficial deciziile adoptate în şedinţa de sâmbătă: Cinci candidaturi înregistrate şi cinci respinse. LISTA

HotNews acum 2 ore
Biroul Electoral Central anunţă oficial deciziile adoptate în şedinţa de sâmbătă, precizând că cinci candidaturi au fost înregistrate şi cinci au fost respinse. BEC anunţă că, în şedinţa de astăzi, 15 martie, a adoptat următoarele decizii: Decizie p

Discuţii la Chişinău despre construirea a patru noi poduri rutiere peste Prut

G4Media acum o ora
Oficiali români din domeniul transporturilor şi omologii lor din Republica Moldova au discutat, la Chişinău, despre demararea negocierii semnării unui memorandum privind extinderea şi modernizarea Reţelei transeuropene de transport TEN-T în ambele s

Ambasadorul Africii de Sud în Statele Unite, declarat "persona non grata" de către secretarul de stat american, Marco Rubio

Wall-Street.ro acum 3 ore
Secretarul de stat american, Marco Rubio, l-a declarat pe ambasadorul Africii de Sud în Statele Unite "persona non grata", acuzându-l în special că îl "urăşte" pe preşedintele Donald Trump. Ebrahim Rasool "alimentează tensiunile rasiale, urăşte Stat

Ilie Bolojan, după summitul virtual convocat de Keir Starmer: Am subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina şi pentru eforturile de asigurare a unei păci durabile şi corecte

News.ro acum 36 minute
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a afirmat, sâmbătă, după summitul virtual convocat de prim-ministrul britanic Keir Starmer, în urma discuţiilor dintre Ucraina şi SUA de la Jeddah, că a subliniat angajamentul României de a continua

Agenția de rating Moody’s schimbă la „negativă” perspectiva României, invocând reforma fiscală „amânată semnificativ” și mediul politic „din ce în ce mai turbulent”

HotNews acum 9 ore
Vineri seara, într-o mișcare previzibilă, agenția Moody’s a schimbat perspectiva asupra Guvernului României la negativă din stabilă. Agenția invocă reforma fiscală „amânată semnificativ” și mediul politic intern „din ce în ce mai turbulent”. Decizia

Vremea

București
acum

23°
sâm.

14°/24°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

0°/6°
Iasi
acum

19°
sâm.

10°/22°
dum.

4°/10°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/4°
Constanta
acum

26°
sâm.

12°/26°
dum.

9°/14°
lun.

5°/9°
mar.

1°/6°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-4°/1°
Timisoara
acum

17°
sâm.

11°/19°
dum.

6°/11°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°