- Social - nr. 128 / 3 Iulie, 2013 "Cel ce crede in Mine, precum a zis Scriptura: rauri de apa vie vor curge din pantecele lui. Iar aceasta a zis-o despre Duhul pe care aveau sa-L primeasca acei ce cred in El.” (Evanghelia dupa Ioan 7, 38-39) Cautam cu frenezie oportunitati de a fi vii. Bunaoara, asumam si insumam materie pentru a fi vii cu trupul. Aici ne oprim cei mai multi dintre noi, crezand ca totul incepe si se sfarseste cu acel limitativ existential "...pamant esti si in pamant te vei intoarce...”. In virtutea acestei circumscrieri telurice, parca nu ne mai ajunge viata sau vrem cu orice pret sa fim "oameni de viata”. Asa se face ca, in numele unei "vieti” atat de scurte si de cele mai multe ori deloc generoase cu noi in materie de noroc, sansa (sic!) sau alte oferte tentante, ne permitem orice: sa bruscam sentimente nobile, sa provocam hartuitor caractere ferme, sa agresam atitudini morale, sa ucidem sperante, ba chiar sa furam dibaci si pizmaret dreptul la viata al celuilalt, atunci cand il "sagetam” cu otrava urii, lacomiei si ferocitatii noastre sau cand pretindem samavolnic (abuziv) ca drepturile si dreptatea noastra primeaza inaintea oricarei ingaduinte, rabdari, bunavointe si, de ce nu, iubiri fata de semenul nostru. In plus, gazduim mentalitati de tipul "traieste clipa”, merita incercat orice "ca doar o viata avem” sau "distractie la maxim”, toate vizand o perceptie hedonista despre viata. Cu cat consumam mai multa placere trupeasca si ametim sufletul cu atasamente idolatre - gen egoism, egocentrism sau egolatrie cu atat ne iluzionam ca suntem vii. Viata nu devine intens traita prin placere sau satisfacerea poftelor, ci dimpotriva, prin biruirea lor, prin controlul lor suveran. In acest sens, a fi viu nu inseamna a bifa victorios desmat dupa desmat, ci a discerne precaut, veghetor, intre aparente si realitati insufletitoare, vivifiante. Din fericire