Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mamă a şase copii a murit la 30 de ani în urma unei intervenţii de remodelare a sânilor

Publicat in Jurnalul, miercuri 3 iulie 2013 ·

O femeie din Iaşi cu şase copii a murit la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iocalitate după ce cu o zi înainte fusese adusă în stare gravă, medicii menţinând-o în viaţă cu greu deoarece se afla în stare de comă severă. În ciuda tuturor eforturilor personalului medical, ieşeanca s-a stins. Intervenţia chirurgicală ce a dus la tragicul eveniment a avut loc la o clinică privată din Iaşi şi se dorea a fi una de retuşare a operaţiei de modificare a sânilor.

La puţin timp, ieşeanca a intrat în stop cardio-respirator şi a fost transportată la Spitalul „Sf. Spiridon”, însă nu a mai putut fi salvată. Femeia este mamă a şase copii şi se afla a treia intervenţie de mărire a sânilor. Tatăl copiilor nu se afla în ţară, el fiind plecat la muncă în străinătate.

Familia sa este una de romi, fiind cunoscută în mediul interlopilor ieşeni. Prezent ieri la spital, medicul ce a efectuat operaţia se ascunde cel puţin acum, în prima zi, al tragicului sfârşit al femeii, el aşteptându-se la represalii din partea familiilor de ţigani rude ale defunctei. Aceştia sunt hotărâţi să îl dea în judecată considerând că din vina chirurgului femeia a murit.

 "Vom vedea dacă atitudinea medicului a fost conform codului deontologic şi dacă prejudiciul are legătură cu actul medical. Ne aflăm în faţa unui act medical fără valenţe terapeutice. Trebuie să vedem ce s-a întâmplat în mod real", a declarat Vasile Astărăstoae, preşedintele Colegiului Medicilor din România.

O femeie din Iaşi cu şase copii a murit la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iocalitate după ce cu o zi înainte fusese adusă în stare gravă, medicii menţinând-o în viaţă cu greu deoarece se afla în stare de comă severă. În ciuda tuturor eforturilor personalului medical, ieşeanca s-a stins. Intervenţia chirurgicală ce a dus la tragicul eveniment a avut loc la o clinică privată din Iaşi şi se dorea a fi un

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CCR: Au fost înregistrate contestaţii privind deciziile de înregistrare a candidaturilor lui George Simion şi Victor Ponta/ Acestea vor fi soluţionate duminică

News.ro acum 9 ore
Curtea Constituţională a României (CCR) a anunţat că au fost înregistrate, sâmbătă, două contestaţii privind deciziile Biroului Electoral Central de înregistrare a candidaturilor la alegerile prezidenţiale ale lui George Simion şi Victor Ponta. Aces

Cine și-a depus candidatura la BEC în ultima zi, fără semnături

Libertatea acum 7 ore
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a anunțat sâmbătă seară, 15 martie, că și-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale chiar dacă dosarul său nu are liste de semnături, iar acest lucru va atrage automat invalidarea din partea BEC.

Miting EuRo Manifest în Piaţa Victoriei pentru susținerea apartenenţei la UE. Fanii lui Călin Georgescu, identificați de jandarmi

Libertatea acum 11 ore
Peste 1.000 de oameni au fost prezenți sâmbătă, 15 martie, la mitingul „EuRo Manifest” din Piaţa Victoriei din Bucureşti. În zonă au fost găsiți și susţinători ai lui Călin Georgescu, iar jandarmii au făcut apel la oameni să nu răspundă provocărilor.

Papa Francisc se simte mai bine. Va rămâne totuși în spital, deși este internat de peste o lună

HotNews acum 6 ore
Papa Francisc, care este internat la Roma de peste o lună din cauza unei duble pneumonii, trebuie să rămână în spital pentru a-şi continua tratamentul, deşi starea sa de sănătate s-a ameliorat treptat, a anunţat Vaticanul sâmbătă seara, potrivit AFP

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum 8 ore
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

VIDEO Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curățenie pe TikTok / Cei de la CNA ar trebui să fie și mai fermi. Există cel puțin două televiziuni unde oamenii își fac de cap

HotNews acum 7 ore
Elena Lasconi, liderul și candidata USR la alegerile prezidențiale, a declarat sâmbătă pe B1 TV că partidul său a elaborat un proiect lege pentru moderarea conținutului de pe platforma TikTok, astfel încât „fake news-ul să fie dat jos în maximum 15

Trump spune că este în curs o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor Houthi

News.ro acum 6 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat că a ordonat o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor houthi din Yemen, declanşând o nouă ofensivă împotriva grupului susţinut de Iran, care a vizat căile maritime din Marea Roşie, relatează CNN

Superliga: Farul a remizat cu Poli Iaşi, scor 0-0, în prima etapă a play-out-ului

News.ro acum 10 ore
Formaţia Farul Constanţa a terminat la egalitate, sâmbătă, pe teren propriu, scor 0-0, cu echipa Poli Iaşi, în prima etapă a play-out-ului Superligii. Farul: Buzbuchi – Sîrbu (Gustavo ’60), Larie, Bălaşa (Baptista ’80), Cr. Ganea – Vînă, Dican (N. P

Planul lui Macron pentru Ucraina: Trupe de pace, câteva mii de soldați pentru ”fiecare țară participantă”, plasate ”în puncte-cheie”

Ziare.com acum 6 ore
Președintele francez, Emmanuel Macron, preconizează că o ipotetică forță de menținere a păcii în Ucraina ar fi formată din ”câteva mii de oameni pentru fiecare țară” și nu ar avea nevoie de aprobarea Rusiei, transmite EFE. Într-un interviu publicat

Incendiu într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca/ Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 12 ore
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă după-amiază, într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca, pompierii intervenind cu trei autospeciale şi reuşind să stingă focul. Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire, fără a a

Vremea

București
acum

dum.

9°/18°
lun.

4°/11°
mar.

1°/6°
mie.

1°/8°
Iasi
acum

dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/5°
mie.

1°/9°
Constanta
acum

dum.

8°/16°
lun.

4°/10°
mar.

1°/5°
mie.

1°/7°
Cluj-Napoca
acum

dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
mie.

-1°/6°
Timisoara
acum

dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°
mie.

-0°/8°