Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cine plăteşte cel mai scump RCA din România

Publicat in Vremea Noua, miercuri 3 iulie 2013 ·

Tinerii sub 35 de ani care conduc în oraşe mari, mai ales din estul ţării, plătesc o primă anuală pentru RCA cu până la 70% mai mare decât alte categorii de şoferi. Sursa diferenţelor este frecvenţa mare a daunei

Creşterile importante ale daunelor, precum şi impo­sibilitatea de a majora sub­stanţial preţurile fără a pier­de cotă de piaţă, determină societăţile de asigurare să îşi selecteze din ce în ce mai atent clienţii. Segmentarea clientelei, cum este numită în termeni de specialitate, a devenit o procedură la modă chiar şi pentru companii care, în mod tradiţional, vând poliţa obligatorie de răspundere civilă auto la preţuri cu mult sub media pieţei.

Din analiza Capital, bazată pe da­tele mai multor calculatoare specializate, rezultă că cei mai afectaţi de aceste schimbări sunt tinerii cu vârsta sub 35 de ani, persoanele care au carnet de conducere de mai puţin de cinci ani şi şoferii care conduc în oraşele din estul ţării. În cazul acestor categorii de şoferi, diferenţa faţă de preţul mediu de pe piaţă ajunge până la 20-30 la sută, în timp ce, comparativ cu categoriile avantajate, preţul este cu până la 70% mai mare.

Din selecţia clientelei câştigă, pe de altă parte, şoferii experimentaţi, cu vârste de peste 55 de ani, care conduc în oraşe din vestul ţării. Explicaţia acestor diferenţe de cotaţie ţine de frecvenţa daunelor, substanţial mai mare în cazul tinerilor şi în oraşele mari din estul ţării. Ca parte din aceeaşi strategie de selecţie a clienţilor, societăţile de asigurare care vând românilor ce muncesc în afara graniţelor se uită mai atent la acest tip de clienţi. Preţul unei poliţe RCA pentru românii care lucrează, de exemplu, în Italia, şi care îşi înmatriculează maşinile în ţară s-a majorat substanţial de la începutul acestui an, în condiţiile în care costurile reparaţiilor în ţările dezvoltate sunt cu mult mai mari decât cele din

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

PNL își alege astăzi noua conducere. Bolojan, singurul candidat pentru președinție

Mediafax acum 22 minute
Congresul Extraordinar al PNL va avea loc sâmbătă la Palatul Parlamentului, în prezența a 1200 de delegați. Aceștia vor alege noua echipă de conducere la nivel național. „Pentru funcția de președinte PNL și-a depus candidatura Ilie Bolojan. Pentru p

Horoscop 12 iulie 2025. O zi cu decizii importante pentru Lei și surprize neprevăzute pentru Scorpioni

Mediafax acum 8 ore
Horoscop Berbec Ziua aduce energie și impulsivitate. E posibil să iei decizii rapide, mai ales în plan personal. Încearcă să nu grăbești lucrurile în relații sau în chestiuni financiare, chiar dacă te simți plin de entuziasm. O discuție cu un priete

Un bărbat condamnat la 8 ani de închisoare pentru viol, prins de polițiști pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2

HotNews acum 9 ore
Un bărbat în vârstă de 36 de ani, care se sustrăgea executării unei pedepse cu închisoarea, a fost prins vineri seară pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2, potrivit Poliției Capitalei. Conform sursei citate, bărbatul fusese condamnat definitiv

SuperLiga: Alexandru Dobre, decisiv în FC Argeș – Rapid 0-2

HotNews acum 8 ore
Rapid București s-a impus în fața echipei FC Argeș, scor 2-0, într-un meci disputat vineri, la Mioveni, în prima etapă din SuperLiga. FC Argeș – Rapid București 0-2, în prima etapă din SuperLiga Echipa antrenată de Costel Gâlcă a deschis scorul în m

Ionuț Moșteanu: „E nevoie de mai mulți oameni în armată – de 120.000”. Ce spune ministrul Apărării despre serviciul militar obligatoriu

Gandul acum 7 ore
Ionuț Moșteanu a anuțat relansarea unui proiect legislativ privind extinderea bazei de rezerviști voluntari ai Armatei Române. Ministrul USR al Apărării, deși a constatat că Armata Română duce lipsă de personal, respinge ideea revenirii la serviciul

Debut de sezon în campionatul intern de fotbal: Nou promovata Metaloglobus Bucureşti a fost învinsă de Universitatea Cluj

G4Media acum 10 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa Universitatea Cluj a învins vineri, în deplasare, scor 4-1, formaţia Metaloglobus Bucureşti, în meciul de debut al sezonului 2025-26 al campionatului intern de fotbal, transmite News.ro. Urmăr

Dosar penal pentru CFR Călători! Compania, suspectată de evaziune fiscală

Ziua Constanta acum 9 ore
Poliţiştii şi procurorii au deschis un dosar de cercetare penală, după ce CFR Călători nu ar fi plătit în termen legal taxele datorate statului, conform StiripeSurse.ro ”La data de 12 mai 2025, poliţiştii Direcţiei de Poliţie Transporturi – I.G.P.R.

Unități închise și amenzi de sute de mii de lei pe litoral, în urma unor controale ale ANPC

HotNews acum 9 ore
ANPC a verificat vineri 60 de unităţi de pe litoral şi a dat amenzi de peste 320.000 de lei. Patru unităţi din Costinești, Mangalia, Vama Veche și Mamaia Nord au fost închise, scrie News.ro. Controalele au avut loc în mai multe staţiuni de pe litora

Venus Williams revine în circuitul profesionist de tenis la 45 de ani

Mediafax acum 8 ore
Revenirea are loc după ce a primit o invitație pentru a participa la turneul WTA 500 de la Washington, care se va desfășura în perioada 19-27 iulie, notează AFP. Jucătoarea americană nu a mai participat la un turneu oficial din martie 2024 și figure

VIDEO Ilie Bolojan anunță că autorizarea jocurilor de noroc va fi descentralizată. „Sunt invadate toate orașele noastre de aceste puncte de lucru”

HotNews acum 13 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a declarat, vineri, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, că vor fi comunitățile locale cele care vor stabili dacă „au nevoie de jocuri de noroc sau nu”, precum și dacă „au nevoie în tot orașul sau într-o anumit

Vremea

București
acum

17°
sâm.

17°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

17°
sâm.

16°/30°
dum.

15°/31°
lun.

19°/35°
mar.

20°/34°
Constanta
acum

20°
sâm.

19°/30°
dum.

21°/28°
lun.

22°/30°
mar.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

12°/25°
dum.

14°/29°
lun.

19°/32°
mar.

19°/28°
Timisoara
acum

14°
sâm.

14°/29°
dum.

17°/35°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°