Ştirile despre cutremure fac rating. Sunt devorate. Ce ne facem însă cu prezicătorii de seisme?!

Dramatismul imaginilor dintr-un oraş devastat de cutremur (i se mai spune şi „sinistru”) impresionează pe toată lumea indiferent de educaţie sau clasă socială. Amintirea serii de 9 martie 1977 nu s-a voalat câtuşi de puţin. Spre deosebire de alte nenorociri, cutremurele vin brusc, sunt violente, scurte şi lasă urme adânci în psihicul colectiv.

Informaţiile despre mişcările tectonice fac parte din categoria ştirilor negative. Ele fascinează publicul pentru că îi activează instinctele de supravieţuire.

De aceea nu-şi poate lua ochii şi gândul de la ele. Dar oare interesul organic al telespectatorului sau al cititorului justifică mediatizarea prezicătorilor de seisme? Din când în când apare la ştiri câte un nene, specialist în zona „geo”, care plasează pronosticuri. „Anul acesta sau cel târziu la anul” ori „e un pericol iminent” ori „urmează să se întâmple un seism cu magnitudinea X” şamd. Publicul ascultă cu urechile pâlnie şi se cutremură, ca să zic aşa.

Adevărul crud este că în acest moment capacitatea tehnologică a omului în materie de prezis cu acurateţe cutremurele este la nivelul încercării de a potoli un vulcan în erupţie cu un sifon scos de la ghiaţă. Poate e o exagerare, doar că eu aşa simt lucrurile. Decamdată vorbim de secunde, hai să zicem minute, înainte de a şti că se va declanşa dansul plăcilor tectonice. Nu este nesemnificativ, dar este insuficient pentru a evita consecinţele unui seism puternic. În viitor, probabil că vom afla cu mai mult timp înainte. Acum însă asta e situaţia. Nimeni nu ştie cu siguranţa când va „veni” cutremurul şi cât de intens va fi. Vorbind despre România, se poate întâmpla mâine, luna viitoare sau peste 500 de ani. De aceea consider campania îmbulinării blocurilor „cu risc seismic” inutilă. Ce trebuie să înţeleg