Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Centrul Clujului capătă culoare în această vară! VEZI ce poţi face la Colours of Cluj

Publicat in Monitorul de Cluj, miercuri 3 iulie 2013 ·

Spectacole de teatru, dans, arte vizuale, proiecţii video pe faţadele clădirilor sunt câteva surprize pregătite pentru clujeni în cadrul primei ediţii a festivalului Colours of Cluj, derulat în perioada 1- 4 august, în aer liber, în spaţiile publice din oraş.

Peste 20 de artiști vor da viață orașului prin 60 de manifestări și activități programate pe parcursul a patru zile, între 1 și 4 august 2013. Colours of Cluj va cuprinde întregul centru al orașului: printre spațiile deja confirmate se numără Piața Unirii, Bulevardul Eroilor, Parcul Central, Piața Muzeului, strada Potaissa și Casa TIFF (str. Universității nr. 6). „Ne-am dorit să organizăm un festival într-o perioadă în care, de obicei, în Cluj nu se întâmplă nimic. Iar dacă alții spun că în august orașul «este mort», noi vrem să îl aducem la viață printr-o serie de evenimente active, în care spectatorii pot deveni la rândul lor actori. Tot pentru a crește gradul de participare și a avea evenimente cât mai accesibile tuturor, activitățile se desfășoară în aer liber, în spații publice”, a declarat Andreea Iacob, președintele Asociației SHIFT Transilvania Art Grup, unul dintre organizatori.

Festivalul va include spectacole de teatru, dans, arte vizuale și multimedia, precum și concerte. De asemenea, clujenii vor avea parte de o surpriză: o clădire din centrul istoric va fi pusă în valoare într-un mod inedit, prin proiecții video realizate pe fațada acesteia și controlate prin gesturi chiar de spectatori.

Ateliere de activități creative îi vor invita pe spectatori să urce pe scenă pentru a deprinde abilități practice, iar dansatorii amatori vor avea o scenă dedicată pe care vor putea deveni o parte a spectacolului, pentru a se putea exprima prin dans și muzică. Spații speciale vor fi destinate, de asemenea, creatorilor de obiecte artizanale, hand-made.

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicki Minaj a fost arestată pe aeroportul din Amsterdam - presa olandeză

Mediafax acum 4 ore
Nicki Minaj a filmat o parte din întâlnirea sa cu poliţia, postând-o pe reţelele de socializare. În videoclip, se pare că se aude un ofiţer de poliţie spunându-i lui Minaj: „Eşti arestată”. Poliţia olandeză a declarat că o femeie americană în vârstă

„Anora” câştigă Palme d'Or la Cannes. Lista câştigătorilor

Mediafax acum 3 ore
Filmul regizorului american Sean Baker a învins alte 21 de filme din competiţie, inclusiv filme ale unor regizori consacraţi precum Francis Ford Coppola şi David Cronenberg, scrie Reuters. „Anora” continuă o serie de filme ale lui Baker axate pe luc

Generaţia de Aur a făcut spectacol la meciul de adio, pe Arena Naţională. Cea mai bună generaţie a fotbalului românesc a învins Legendele Lumii cu 3-2

News.ro acum 2 ore
Generaţia de Aur a făcut spectacol în meciul său de adio, sâmbătă seara, pe Arena Naţională, învingând selecţionata Legendelor Lumii, cu scorul de 3-2. Golurile tricolorilor au fost marcate de Panduru, Hagi şi Gâlcă. Pe teren, antrenorii Anghel Iord

Un copil a fost atacat de urs când încerca să hrănească animalul din maşină

Mediafax acum 3 ore
Un copil în vârstă de 8 ani a fost rănit la mână de un urs în localitatea Albeşti, judeţul Argeş. Animalul a atacat copilul sâmbătă când se afla în maşină, atunci când minorul a încercat să hrănească animalul.

Românii care au solicitat sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, zdruncinată de proteste violente

Ziare.com acum 8 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, sâmbătă, 25 mai, că toţi cei şase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, cu diferite curse aeriene. ”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că în ur

Începe construirea primului institut de cercetare în inteligenţa artificială din România

HotNews acum 6 ore
​România va avea un institut de cercetare în inteligenţa artificială prin intermediul căruia va putea să-şi dezvolte propriile soluţii tehnologice, să colaboreze cu parteneri internaţionali şi să formeze specialişti de top în domeniu, a scris sâmbăt

Directoarea turneului Roland Garros a explicat de ce Simona Halep nu a primit un wild card la Grand Slam-ul de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Amelie Mauresmo, directoarea turneului Roland Garros, a vorbit despre motivele pentru care , fostă lideră WTA, nu a primit un wild card pentru a participa la Grand Slam-ul de la Paris.

Primele declarații ale bărbatului care și-a ucis nepoata de 8 ani. Unchiul fetiței dă vina pe alcool pentru fapta comisă

Ziare.com acum 9 ore
Bărbatul din comuna Albești, Botoșani, care și-a ucis nepoata și-a recunoscut faptele și dă vina pe alcool pentru gestul comis. Unchiul copilei a fost dus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani cu propunere de arestare preventivă pentru 24 de

Armata rusă a pierdut peste o jumătate de milion de oameni în Războiul din Ucraina, estimează Statul Major ucrainean

News.ro acum 7 ore
Statul Major ucrainean anunţă într-o serie de comunicate că armata rusă a pierdut 500.000 de oameni în lupte - ucişi sau răniţi - de la 24 februarie 2022, relatează Le Monde. Aceste date nu pot fi verificate, scrie ziarul francez, care precizează că

Urs observat în centrul staţiunii Sinaia. Localnicii şi turiştii au primit mesaj RO-Alert

News.ro acum 3 ore
Un urs şi-a făcut apariţia, sâmbătă seară, în zona centrală a staţiunii Sinaia, iar autorităţile au transmis mesaj RO-Alert localnicilor şi turiştilor pentru a-i avertiza asupra pericolului.

Vremea

București
acum

15°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

13°/16°
mie.

13°/22°
Iasi
acum

17°
dum.

13°/25°
lun.

12°/23°
mar.

14°/22°
mie.

14°/21°
Constanta
acum

12°
dum.

12°/19°
lun.

14°/17°
mar.

14°/16°
mie.

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

11°/23°
lun.

11°/21°
mar.

10°/20°
mie.

13°/21°
Timisoara
acum

14°
dum.

13°/25°
lun.

14°/26°
mar.

11°/24°
mie.

13°/25°