Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scandal la Bac, după ce o elevă a fost eliminată

Publicat in Exclusiv Gorj, joi 4 iulie 2013 ·

A doua probă a examenului de Bacalaureat s-a lăsat cu circ la Colegiul Tehnic Motru. O elevă a încercat să copieze, iar apoi, când a fost eliminată din sală, a ameninţat că se sinucide dacă nu este lăsată să îşi continue lucrarea. Supraveghetorii nu s-au lăsat înduplecaţi de vorbele adolescentei şi au scos-o din examen, iar apoi au anunţat conducere unităţii de învăţământ şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Gorj. Prima tentativă de fraudare

Fata a intrat în sala de examen şi a păstrat asupra sa telefonul mobil. După ce subiectele au fost repartizate fiecărui candidat, aceasta a încercat să obţină informaţii din telefon, iar supraveghetorii au observat-o. Absolventa de liceu a fost eliminată, iar pentru intimidarea profesorilor a spus că se va sinucide dacă nu va fi lăsată să îşi termine lucrarea, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Tânăra este primul candidat din această sesiune care încearcă să fraudeze Bac-ul.

Interzis timp de două sesiuni

Adolescenta a pierdut toate probele susţinute în sesiunea iunie-iulie 2013, fiind nevoită să reia examenul de la zero. „Eleva nu va avea permisiunea să susţină examenul de Bacalaureat timp de două sesiuni întrucât aşa prevedea legea. După această perioada, absolventa de liceu are posibilitatea să susţină, din nou, toate probele, atât cele digitale, orale cât şi cele scrise”, a precizat Ion Işfan, inspectorul general al IŞJ Gorj.

Peste 300 de chiulangii

În timp ce o elevă a încercat să copieze, 300 de absolvenţi nici nu s-au sinchisit să se prezinte la examen. „Am avut înscrişi 4877 de elevi şi s-au prezentat doar 4573. Cei mai mulţi absolvenţi de liceu s-au înscris pentru susţinerea examenului la matematică şi doar 688 la istorie. Un număr de 304 elevi nu s-a prezentat la a doua probă”, a mai spus Işfan.

La data de 5 iulie, absolvenţii de liceu vor susţine proba la alegere a profilului, iar la 8

Articolul in Exclusiv Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Nicușor Dan, vizită oficială la Berlin - „România și Germania semnează un Plan Comun de Acțiune pentru consolidarea cooperării bilaterale”

Ziua Constanta acum 40 minute
Președintele României, Nicușor Dan, a desfășurat astăzi, 18 iulie 2025, o vizită oficială la Berlin, în Republica Federală Germania. Președintele României, Nicușor Dan, a desfășurat astăzi, 18 iulie 2025, o vizită oficială la Berlin, în Republica Fe

Ilie Bolojan anunță vineri ce conține pachetul de măsuri pentru reforma administrației locale / Tot azi, anunț privind reorganizarea Cancelariei premierului

HotNews acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan va susține vineri, 18 iulie, o conferință de presă în care va prezenta măsurile din pachetul care se lucrează pentru reforma administrației publice locale. Conferință de presă va fi susținută de la ora 17.00 de Bolojan și de m

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 52 minute
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

VIDEO Mihai Jurca anunță reducerea cu 40% a personalului Cancelariei premierului. Economii de 850.000 lei pe lună

Ziua Constanta acum 2 ore
Personalul Cancelariei prim-ministrului va fi redus cu 40%, ceea ce va aduce o economie lunară de 850.000 de lei, a anunțat astăzi, 18 iulie 2025, șeful Cancelariei, Mihai Jurca, într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria. Personalul C

Nicușor Dan, declarații în Germania: „Europa trebuie să-și ia chestiunea securității în propriile mâini”

Mediafax acum 27 minute
În cadrul conferinței de presă comune de vineri, din Germania, cu cancelarul țării, Friedrich Merz, președintele României, Nicușor Dan, a vorbit despre procesul de reînarmare a Europei și despre perspectiva aderării Ucrainei la Uniunea Europeană. El

Al doilea pachet de măsuri fiscale, anunțat în scurt timp de Ilie Bolojan

HotNews acum o ora
Premierul Ilie Bolojan susține o conferință de presă, vineri, de la ora 18:00, alături de ministrului Dezvoltării, Cseke Attila. Cei doi vor anunța pachetul de măsuri „privind reforma administrației publice locale”. HotNews va transmite în format LI

Primăria Sectorului 1 pierde procesul cu Romprest. Acum, trebuie să plătească 79 de milioane de lei plus penalități

Mediafax acum 46 minute
Instanța a decis joi, definitiv și executoriu, că Primăria Sectorului 1 trebuie să-i plătească operatorului de salubritate Romprest datoriile restante de 79 de milioane de lei, la care se adaugă penalitățile. Consiliul Local al Sectorului 1 trebuie

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 10 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

VIDEO Sorana Cîrstea, în semifinale la UniCredit Iași Open! » Victorie clară sub un vânt puternic: „De la meci la meci văd progrese”

Gazeta Sporturilor acum 58 minute
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) a reușit cel mai bun rezultat al ei în acest an, calificându-se în semifinalele turneului WTA 250 de la Iași. Ea a învins-o cu 6-1, 6-4 pe argentinianca Maria Lourdes Carle (25 de ani, numărul 124 mondial).

VIDEO MAE, atenționare de călătorie pentru Franța: Incendiu de vegetație de proporții la Martigues. Focul se extinde rapid

HotNews acum 5 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în Franța că joi seară, 17 iulie, s-a declanşat la Martigues (40 km de Marsilia), regiunea Bouches-du-Rhone, un incendiu de vegetaţie care se ex

Vremea

București
acum

28°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/30°
lun.

18°/33°
Constanta
acum

28°
vin.

17°/29°
sâm.

19°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/31°
Cluj-Napoca
acum

21°
vin.

14°/21°
sâm.

16°/25°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

24°
vin.

13°/26°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°