Mesajul a fost trimis. Multumesc!

BACALAUREAT 2013. 112 candidaţi, eliminaţi, miercuri, din examen

Publicat in Romania Libera, miercuri 3 iulie 2013 ·

Încercarea de a copia la bacalaureat a dus, miercuri, la eliminarea altor 112 de candidaţi, care susţineau proba obligatorie a profilului, în condiţiile în care o anchetă este în desfăşurare privind tentativa de fraudă la Liceul "Dimitrei Bolintineanu" din Capitală, informează Mediafax.

Potrivit Ministerului Educaţiei Naţionale (MEN), la proba obligatorie a profilului au participat 160.499 de absolvenţi de clasa a XII-a. Din totalul celor prezenţi, 112 au fost eliminaţi pentru că au copiat sau deţineau asupra lor telefoane mobile sau materiale interzise pe durata examenului.

Subiectele au fost distribuite elevilor la ora 9.00, conform procedurilor stabilite de MEN.

Totodată, Ministerul Educaţiei Naţionale a precizat că subiectele la proba obligatorie a profilului au fost transmise, în cele 583 de centre de examinare, în condiţii de maximă securitate. În plus, MEN a dat asigurări că "nu a existat nici un fel de breşă în procesul de transmitere a subiectelor din bazele de date gestionate de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS)".

În 30 de centre de examinare au fost utilizate subiectele de rezervă, întrucât elevii au întârziat la examen din motive obiective, independente de voinţa lor. Pentru aceştia, proba a început la ora 13.30.

Examenul de bacalaureat se încheie vineri, cu proba la alegere a profilului şi specializării, la care au fost înscrişi 165.373 de candidaţi.

Probele scrise din sesiunea iunie - iulie 2013 a examenului de bacalureat au început luni, cu proba la limba şi literatura română.

În aceeaşi zi, Parchetul Tribunalului Bucureşti anunţa că a fost începută urmărirea penală "in rem" pentru fapte de corupţie privind proba scrisă la limba română de la bacalaureat la Liceul "Dimitrie Bolintineanu" din Capitală, fiind făcute percheziţii la unitatea de învăţământ cu sprijinul SRI, Direcţiei Generale Anticorupţie şi

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 2 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 3 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Serbia: Mii de persoane se strâng în Belgrad pentru un miting major care pune la încercare guvernul populist al lui Vucic

News.ro acum o ora
Mii de oameni s-au adunat în capitala Serbiei, Belgrad, vineri, înaintea unui important miting antiguvernamental, în pofida avertismentelor oficiale cu privire la violenţele planificate şi a propagării populiste a fricii de către guvern cu scopul de

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 2 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Dani Mocanu, condamnat pentru tentativă de omor!

Ziua Constanta acum 3 ore
Tribunalul Argeș s-a pronunțat astăzi în dosarul în care Dnai Mocanu este acuzat de tentativă de omor A fost condamnat la 5 ani și 9 luni de închisoare pentru tentativă de omor și tulburarea ordinii publice. Minuta instanței În baza art. 396 alin. 1

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 7 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite", afirmă noul premier, Mark Carney

Adevarul acum o ora
Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite”, a afirmat vineri noul premier canadian Mark Carney, în cadrul primului său discurs oficial într-o ţară tulburată în faţa ameninţărilor lansate de puternicul său vecin american, relatează AFP.

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum 4 ore
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
Iasi
acum

17°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

12°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
Timisoara
acum

17°
vin.

10°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°