Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primarul si viceprimarul de la Uricani vor sã plece în America

Publicat in Cronica Vaii Jiului, miercuri 3 iulie 2013 ·

Consiliul Local al Orasului Uricani a aprobat în luna Mai un proiect de hotãrâre prin care s-a aprobat alocarea sumei de 2000 de euro si 2000 de dolari pentru plecarea în America a primarului Dãnut Buhãescu si a viceprimarului Corneliu Braia.

Conform edilului sef, aceste sume vor fi necesare pentru achitarea transportului cu avionul din România pânã în Statele Unite ale Americii si înapoi, dar si pentru cazarea celor doi pe parcursul vizitei care va dura în jur de 10 zile. De fapt, intentia deplasãrii peste Ocean vine la invitatia Revistei Române pentru Administratie Publicã Localã din România, în colaborare cu alte administratii din mai multe state ale Americii, unde edilii nostrii sunt poftiti sã ia parte la un schimb de experientã româno-american. Totusi, rãmâne însã de vãzut si dacã cei doi edili uricãneni vor primi viza pentru America sau dacã organizatorii îi vor selecta pentru aceastã vizitã, pentru cã în acest program sunt înscrise mai multe primãrii din tarã. “Facem exact cum au fãcut colegii nostrii din Vale în anii trecuti, când au plecat în schimb de experientã prin China sau America. Noi nici în mandatul trecut nu am fost în niciun astfel de schimb de experientã si am zis ca anul acesta sã nu rãmânem în urmã, sã vedem si noi cum fac administratie cei de acolo. Dar, rãmâne sã vedem dacã primim vizã si dacã suntem selectati, pentru cã sunt putine locuri fatã de câte administratii si-ar dori sã participe”, a declarat Dãnut Buhãescu, primarul Orasului Uricani. Tot conform edilului, celelalte cheltuieli precum si deplasãrile interne cu avionul în America, dintr-un stat în altul, vreo 6 la numãr, vor fi suportate de organizatori si pentru fiecare zi se va face câte un raport cu activitãtile intreprinse.

Si consilierii pleacã la instruire

Tot în cadrul aceluiasi proiect de hotãrâre s-a mai aprobat si deplsarea unui numãr de 8 consilieri î

Articolul in Cronica Vaii Jiului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 10 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

Grecia intră într-unul dintre cele mai puternice valuri de caniculă din ultimii ani. Până la cât vor urca temperaturile

HotNews acum o ora
Temperaturile foarte ridicate înregistrate în ultimele zile în Grecia vor fi urmate la începutul săptămânii viitoare de un val și mai mare de căldură, cel mai puternic de până acum în acest an, scrie publicația elenă To Vima, preluată de Rador Radio

TABEL România conduce de departe în UE la numărul de cetățeni care au plecat să trăiască în alte țări comunitare – de două ori mai mulți decât polonezii

HotNews acum o ora
Românii reprezintă cel mai mai număr de cetățeni dintr-o țară a Uniunii Europene care trăiesc în alte state comunitare. Totodată, ei reprezintă și cel mai mare procent din populația unui stat UE care a ales să trăiască în altă țară a Uniunii, relevă

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 57 minute
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 10 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

MAI demarează o evaluare tehnică după ce o clădire a Academiei de Poliție a fost serios avariată de furtună. Europol: „Efecte ale unui sistem putred”

Gandul acum 39 minute
Reprezentanţii Ministerului Afacerilor Interne (MAI) au inițiat o evaluare tehnică şi administrativă pentru a identifica cauzele avariilor produse de furtuna declanșată joi la o clădire a Academiei de Poliţie, unde acoperişul a fost smuls şi mai mul

Furtunile mătură nordul și estul țării: județele vizate de cod roșu și portocaliu

Adevarul acum o ora
Meteorologii au emis vineri dimineață, 18 iulie, mai multe avertismente de cod portocaliu și roșu de furtună valabile în mai multe județe ale țării.

Președintele american Donald Trump suferă de insuficiență venoasă cronică

Ziua Constanta acum 43 minute
Președintele american Donald Trump a fost diagnosticat cu o insuficiență venoasă cronică, a anunțat joi Casa Albă, după ce liderul american în vârstă de 79 de ani s-a plâns de o 'ușoară umflare în partea de jos a picioarelor', relatează AFP, citată

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 11 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

FOTO Dezastru la Academia de Poliție, după furtuna din București. Sindicatul Europol denunță corupția și incompetența: „Iată consecințele”

HotNews acum 9 ore
Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București a fost grav afectată în urma furtunii care a lovit joi Capitala și județul Ilfov. Potrivit imaginilor din spațiul public, acoperișul clădirii principale s-a prăbușit, iar resturi de materiale d

Vremea

București
acum

16°
vin.

16°/29°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

17°
vin.

15°/20°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

17°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/29°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

15°
vin.

14°/28°
sâm.

16°/31°
dum.

19°/36°
lun.

22°/40°