Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Subiecte "normale" la matematică şi istorie

Publicat in Vocea Brailei, joi 4 iulie 2013 ·

* au fost şi exerciţii uşoare, pentru trecere, dar şi dificile, pentru departajare

Ieri, pentru proba obligatorie a profilului de la bacalaureat, care se dă la matematică sau istorie, s-au înscris 2.001 candidaţi, din care s-au prezentat 1.938. La specializarea mate-info au fost prezenţi 455 de candidaţi, la tehnologic 528, la ştiinţele naturii 240, iar la pedagogic 27. Proba la istorie au susţinut-o 688 de candidaţi.

Din fericire, subiectele nu au fost deosebit de dificile, nici la matematică, nici la istorie, iar inspectorul şcolar general, Iulian Danielescu, a precizat că nici incidente nu au fost. "Nu am fost anunţaţi de niciun preşedinte de comisie că s-ar fi descoperit intenţii de fraudare a examenului sau să se fraudeze. Examenul s-a desfăşurat în cele mai bune condiţii", a declarat inspectorul general. După cele trei ore de examen, la ora 12.00, candidaţii au ieşit din săli şi erau destul de mulţumiţi de ce au reuşit să facă. Unii se aşteptau la note mari, alţii erau bucuroşi că puteau spera la o notă de trecere. Ca de obicei, subiectele la istorie au fost percepute ca fiind mai uşoare, candidaţii ieşind mult mai optimişti.

"De această dată, subiectele au fost normale, fireşti, nici foarte uşoare, dar nici foarte dificile. La toate profilurile şi specializările itemii trei de la subiectele doi şi trei erau mai dificili tocmai pentru a face departajarea între cei care învaţă ca să ia bacalaureatul şi cei care învaţă serios. Subiectele au fost conform programei, iar un elev care a învăţat doar de trecere poate să ia nota şase. Nu trebuie să sacrifici elevii ca să demonstrezi că situaţia este foarte bună sau foarte proastă. Trebuie să se respecte nivelul minimal necesar la finalizarea liceului, astfel încât orice elev să poată trece bacalaureatul, dar nici să se dea prea uşor. Din punctul meu de vedere, au fost patru subiect

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegerile pentru camera superioară din Japonia pe fondul creșterii prețurilor și temerilor privind imigrația / Test-cheie pentru prim-ministrul Ishiba

G4Media acum 31 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Alegătorii japonezi care merg la urne, duminică, ar putea declanşa un haos politic, ei fiind aşteptaţi să voteze la alegerile contestate pentru camera superioară, în contextul creşterii preţurilor şi

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Mediafax acum 39 minute
Consiliul de administrație al Astronomer a acceptat demisia lui Byron și va începe căutarea unui nou CEO, potrivit declarației. În urma videoclipului viral cu Byron, au început să circule online presupuse declarații ale lui Byron în care acesta recu

Mesaje și urări de „La mulți ani”, de Sfântul Ilie

HotNews acum 10 ore
În 20 iulie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie, considerat făcător de minuni şi aducător de ploi în perioadă de secetă. Este şi ziua Aviaţiei Române, Sfântul Ilie fiind considerat ocrotitorul aviatorilor. Iată câteva felicitări și „

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 10 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 13 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 11 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 11 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 11 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 11 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

Vremea

București
acum

20°
dum.

19°/35°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

18°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

21°
dum.

20°/28°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/29°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

19°
dum.

19°/34°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°