Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scenă rotită de 10 ori pentru Povestea Naiului. Spectacolul are loc vineri, 5 iulie, în Piaţa Mare

Publicat in Rondul de Sibiu, miercuri 3 iulie 2013 ·

În Piața Mare, cu o scenografie de lumini și sunet specială, într-un decor inedit, având în spate o producție tehnică impresionantă, Radu Nechifor și invitații săi vor spune Povestea Naiului.

Vineri, 5 iulie, Sibiul va fi martorul unui spectacol unic realizat de Asociația Internațională de Tineret Become cu scopul de a ne face să îndrăgim naiul, să-i admirăm posibilitățile de expresie și să-l respectăm.

O scenă rotativă, o trecere lină prin patru genuri muzicale diferite, o orchestră cu 16 instrumentiști, patru invitați speciali, 30 de artiști și un setlist care începe cu Vivaldi și se termină cu “Ciocârlia”, trecând prin „New York, New York” și „Clocks” a celor de la Coldplay. În asta constă Povestea Naiului, spusă de Radu Nechifor și invitații săi: Felicia Filip, Ionuț Fulea, Cezar Cazanoi, Marius Preda, Mircea Ardeleanu, Traffic Strings, Dream Catchers, Ozana Barabancea și Proconsul.

“Totul a pornit de la o dorința mai veche de a organiza un concert de nai în Piața Mare. Ideea a fost dezvoltată până la stadiul în care este ea acum. Vă mărturisesc că nu mi-am imaginat vreodată că să putem face așa ceva. Am concentrat ce e mai bun în materie de jazz, folclor, pop rock, muzică clasică într-o ora jumătate dedicată naiului. Ce aș putea sa-mi doresc mai mult? A fost un efort impresionant din partea întregii echipe, de la artiștii invitați cu care am repetat puțin și concentrat, în condiții de “navetă” Sibiu – București, la întreaga producție tehnică. Așa ceva nu s-a mai făcut la Sibiu”, a declarat naistul sibian Radu Nechifor, inițiatorul proiectului.

Cerere mare pentru bilete

În urmă cu două săptămâni au fost scoase la vânzare aproximativ 2.000 de bilete pentru spectacol din care puțin peste jumătate au fost vândute deja. Prețurile variază în funcție de categorie, între 30 și 50 RON.

Biletele

Articolul in Rondul de Sibiu >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Pe repede înainte. SUA vor cheltui cei şase miliarde de dolari destinaţi Ucrainei înainte de venirea lui Trump la putere

Adevarul acum 39 minute
Statele Unite vor cheltui restul de şase miliarde de dolari destinate Ucrainei înainte ca Donald Trump să îşi preia mandatul, a declarat duminică consilierul pentru securitate naţională Jake Sullivan, avertizând împotriva riscurilor de încetare a sp

Marius Tucă Show începe luni, 11 noiembrie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Dan Diaconescu

Cancan acum 41 minute
Invitatul zilei este Dan Diaconescu, jurnalist. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Transalpina se închide. Autoritățile verifică dacă mai e cineva pe drum. Când se reia circulația

Ziare.com acum 2 ore
Circulaţia rutieră se închide pe DN 67 C, pe Transalpina, între Rânca, judeţul Gorj şi Curpăt, judeţul Alba, din cauza vremii nefavorabile. Luni, reprezentanţii DRDP Craiova vor verifica dacă mai sunt persoane pe acest sector de drum şi vor monta se

Emmanuel Macron va asista joi la meciul Franţa-Israel

News.ro acum 45 minute
Preşedintele francez Emmanuel Macron va susţine joi echipa Franţei la meciul împotriva Israelului. Partida din Liga Naţiunilor se anunţă a fi una cu grad ridicat de risc din cauza atmosferei tensionate după violenţele din Amsterdam din această săptă

Trump a vorbit cu Putin și i-a cerut să nu escaladeze războiul din Ucraina

HotNews acum 39 minute
Președintele ales al SUA, Donald Trump, a vorbit joi cu președintele rus, Vladimir Putin, iar republicanul i-a cerut, în prima conversație avută între cei doi după victoria sa, să nu escaladeze războiul din Ucraina, amintindu-i de prezența militară

Cuba a fost lovită de două cutremure puternice la interval de o oră, în mijlocul unei crize severe

Ziare.com acum 39 minute
Cuba a fost zguduită duminică de două cutremure majore, la doar o săptămână după ce a fost lovită de un uragan care a agravat criza de electricitate și penuria de alimente cu care se confruntă țara. Potrivit Institutului Geofizic American (USGS), pr

La Liga: Mallorca – Atletico Madrid 0-1

News.ro acum 2 ore
Echipa spaniolă Atletico Madrid s-a impus duminică, în deplasare, scor 1-0, cu Mallorca, în etapa a 13-a din La Liga. După o primă repriză care s-a încheiat cu scor alb, madrilenii au deschis scorul în urma unui contraatac. Giuliano Simeone a pasat

Un avion Boeing chinez s-a întors pe aeroportul din Roma de unde decolase, din cauza unei probleme la motor - VIDEO

News.ro acum o ora
Un avion Boeing aparţinând companiei chineze Hainan Airlines s-a întors duminică pe aeroportul Fiumicino din Roma de unde decolase, din cauza unei probleme la motor care s-ar putea să fi fost cauzată de o coliziune cu o pasăre, a declarat un purtăto

Netanyahu a vorbit deja de trei ori la telefon cu Trump de când a fost reales

News.ro acum 2 ore
Premierul israelian Benyamin Netanyahu a vorbit cu preşedintele ales al SUA, Donald Trump, despre „ameninţarea iraniană”, într-o a treia convorbire pe care au avut-o în decurs de doar câteva zile, potrivit biroului său, relatează AFP. „În ultimele c

VIDEO Primul tren cumpărat de România în ultimii 20 de ani, în teste. Când va intra oficial în circulație

HotNews acum 9 ore
Trenul Coradia Stream, prima garnitură cumpărată de România în ultimii 20 de ani, a început probele de anduranţă şi a făcut un prim drum pe ruta București – Brașov. Dacă testele vor decurge bine, primii călători l-ar putea folosi începând cu 20 noim

Vremea

București
acum

dum.

4°/7°
lun.

5°/9°
mar.

6°/8°
mie.

6°/10°
Iasi
acum

dum.

5°/10°
lun.

2°/10°
mar.

4°/9°
mie.

5°/6°
Constanta
acum

dum.

6°/13°
lun.

8°/12°
mar.

8°/12°
mie.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

-1°
dum.

-1°/8°
lun.

-0°/9°
mar.

3°/9°
mie.

2°/8°
Timisoara
acum

dum.

1°/11°
lun.

2°/10°
mar.

4°/9°
mie.

2°/11°