De la Herodot, Strabon, Plutarh, Tucidide şi de la alţi istorici antici ştim cât de cât cum a fost cu Dacia, cu strămoşii noştri daci, cu venirea romanilor în Dacia, care ne-au luat şi aurul şi femeile şi mierea şi vinul. Herodot ne spune că dacii (el îi numea geţi) erau „cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci”, că le plăcea vinul şi că aveau femei foarte frumoase…
Până acum ştiam doar lucruri generale, însă la Festivalul Roman de la APVLVM am aflat cum s-a petrecut cu adevărat romanizarea Daciei, acel fenomen de simbioză în urma căruia se va naşte, ceva mai târziu, poporul român.
La Festivalul cu pricina luptătorii romani l-au capturat pe un dac şi l-au forţat să zică CAŞ (adică un fel de brânză). Dacul nostru însă, încăpăţânat, nu şi nu: el o spunea doar pe-a lui: VARZĂ, VARZĂ, VARZĂ.
Acum să fim sinceri, toată lumea ştie câteva cuvinte dacice: copil, căciulă, miez, viezure, mânz, dârz, varză (fără drujbe şi pavele, cum se întâmplă la APVLVM în epocile în care oraşul a fost ocupat de asupritori moderni)… Nimeni nu îndrăznea să spună PRAZ, să nu-l deranjeze pe şeful dacilor apuli, Dumitrelus per Scoryllo, o căpetenie dacă venită din sud, din zona burilor, a dacilor buri.
După ce l-au chinuit îndelung, bravul nostru dac a cedat nervos şi a spus cuvântul magic: CAŞ.
Astfel s-a scris istoria romanizării dacilor… sunt lucruri sensibile, delicate, pe care nu le găseşti în orice carte de istorie. Dacii au luat bătaie şi au fost ocupaţi de legiunile romane care şi-au făcut castre prin Dacia, pentru a-şi apăra noua provincie, cel mai mare producător de aur din Imperiul Roman. Producător doar pentru străini.
De fapt totul a plecat de la o trădare: Decebal a fost trădat pentru 30 de kosoni de aur şi astfel romanii au pus mâna pe cea mai bogată regiune a Europei. (de la nepotul lui Herodot citire, pentru urmaşii urmaşilor daci)
