Thomas Jefferson, unul din autorii Declaraţiei Pe 4 iulie 1776, cele 13 colonii britanice din America de Nord, întrunite în Congres la Philadelphia, au votat în unanimitate Declaraţia de Independenţă faţă de Imperiul Britanic. Mai mult o declaraţie de emancipare în prima fază, poziţia celor 13 colonii a devenit radicală şi a dus la un adevărat război între coloniile americane şi statul britanic.

Deşi au trecut 2 secole şi jumătate de la acest eveniment, textul Declaraţiei de Independenţă este o mostră de pledoarie pentru ideea de libertate şi fericire. Iată câteva rânduri : „(…) toţi oamenii sunt creaţi egali; ei sunt înzestraţi de Creator cu anumite drepturi inalienabile; printre aceste drepturi se află viaţa, libertatea şi căutarea fericirii. Guvernele sunt stabilite printre oameni pentru a garanta aceste drepturi, iar justa lor putere emană din consimţământul guvernaţilor. De fiecare dată când o formă de guvernământ devine distrugătoare pentru acest scop, poporul are dreptul să o schimbe sau să o abolească şi să instituie un nou guvern, bazându-1 pe principiile şi organizându-1 în forma care îi vor părea cele mai potrivite pentru a-i conferi siguranţa şi fericirea.” Coloniştii americani gândeau în 1776 că omul este liber şi are dreptul să-şi caute fericirea. Cu acest moral de fier a început construirea SUA, iar de 2 secole şi jumătate, căutarea fericirii face parte din visul american. Dacă astăzi milioane de străini doresc o viză pentru SUA, unul din motive este tocmai căutarea fericirii. Noi, românii, în 1776 eram conduşi de domnitori greci din Fanar, care învăţau limba română în „Orient Expres-ul” tras de cai, de la Stanbul la Bucureşti. În acei ani, singurul vis al ţăranului obidit era să aibă o strachină de fasole şi o bucată de mămăligă pentru puradei. Libertatea în Principate a venit târziu, iar fericirea nu a ajuns vreodată la noi. Guvernele nu au gara