Ba-s subiectele prea grele şi cad candidaţii pe capete la examene, ba-s prea uşoare şi iese tămbălău pe marginea acuzaţiilor de „fraudă instituţionalizată”. Nicicum nu e bine. Un lucru pare să fie cert: nivelul de pregătire al absolvenţilor, indiferent că vorbim despre cei care părăsesc gimnaziul ori de cei care ies de pe băncile liceului, lasă de dorit. Iar vina pentru situaţia creată este împărţită. De o parte avem sistemul educaţional superficial şi ineficient, aflat într-o continuă degradare, lipsa unei reforme în Educaţie şi cadrele didactice tot mai dezinteresate şi slab pregătite. De cealaltă parte stau tinerii români, în a căror listă de priorităţi învăţământul ocupă un loc codaş. Nu puţine sunt unităţile de învăţământ în care promovabilitatea s-a apropiat, în ultimii ani, de zero – o dovadă mai mult decât evidentă a faptului că în unele şcoli nu se face şcoală. Şi, cu toate acestea, respectivele instituţii continuă să funcţioneze, să „adune” în sălile de clasă elevi care vor trece prin anii de studiu ca vodă prin lobodă.

Sălajul are, potrivit ultimelor statistici, cele mai multe şcoli pe cap de locuitor: una la fiecare 1.928 de locuitori. Spre comparaţie, Clujul, un judeţ cu rezultate în învăţământ net superioare şi cu o populaţie de patru ori mai mare, are o şcoală la aproape 3.400 de locuitori.

Nu spun nimic nou când afirm că programa şcolară este învechită, că elevilor li se predau materii ce nu le vor folosi la nimic în viaţă, că sistemul de notare nu este deloc unul exigent ori că profesorii cu adevărat pasionaţi de meseria lor sunt tot mai puţini. Aşa se face că avem o explozie de tineri care, la finalul a opt clase, fac greşeli grosolane de ortografie şi nu deţin cunoştinţe elementare despre materiile studiate în toţi acei ani. Pe aceleaşi personaje le vedem, patru ani mai târziu, ieşind din sala de examen în care şi-au dat bacalaurea