Fostul antrenor al Rapidului critică dur situația din fotbalul românesc. Sursa: OCTAVIAN COCOLOȘ
„E un fotbal în care nu pot fi eu. Ca antrenor, da, mă bate acest gând (n.r. - să renunțe). Cum poți lucra într-o echipă în care elevii tăi nu sunt plătiți, nu ești susținut, ești contestat fără motiv și depinzi de atâtea lucruri extra-fotbalistice?
Dacă mă implic într-un proiect, o fac din tot sufletul. Îmi place să fac ceea ce știu eu, nu ceea ce-mi spun alții. Sigur, țin cont, dar, până la urmă, tot eu trebuie să decid. E greu, pentru că nu poți să-ți fixezi niște obiective clare, pentru că trăiești de la meci la meci.
Ești nesigur de postul tău după fiecare partidă. Trebuie să fii prieten cu diverși impresari sau directori sportivi, cu care să aduci anumiți jucători și apoi să împarți banii cu aceștia.
Sunt echipe care sunt conduse de niște oameni care, în altă parte, nu ar fi lăsați nici să se apropie de stadion, darămite să conducă! Sunt oameni care nu au nimic în comun cu acest sport, iar alții, care s-au consacrat în fotbal, sunt considerați incomozi, cu prea mare personalitate! Ne consideră prea încăpățânați. În acest caz, mai bine renunț”, a declarat Ioan Ovidiu Sabău, pentru citynews.ro.