Elevii care vor absolvi clasa a XII-a anul viitor ar putea avea parte de o surpriză. Scandalului de la liceul „Dimitrie Bolintineanu” din București ar putea contribui la modificarea modului în care se va desfășura Bacalaureatul începând de anul viitor. De asemenea, potrivit declarațiilor fostului ministrul al Educației, Ecaterina Andronescu ar putea fi modificată și admiterea la facultate, astfel încât fiecare universitate din țară să adopte examenul de admitere.
Potrivit fostului ministru, începând de anul viitor, examenul de Bacalaureat ar putea să fie transformat într-o simplă evaluare pe care elevii o vor susține tot la sfârșitul clasei a XII-a. „Va trebui să ne gândim ca Bac-ul să fie un examen de evaluare şi să impunem admiterea în toate universităţile din ţară”, a spus Ecaterina Andronescu, potrivit realitatea.net.