Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EXCLUSIV - Transfer de răsunet pentru Dorinel! Djibril Cisse, un an la Kuban

Publicat in Pro Sport, miercuri 3 iulie 2013 ·

Lovitură de proporţii dată de Dorinel Munteanu, la Kuban. Gruparea din Rusia şi-a rezolvat problemele din avanposturi pentru sezonul viitor, după ce a transferat unul dintre cei mai controversaţi atacanţi. Djibril Cisse va evolua în sezonul 2013-2014 sub comanda tehnicianului român.

Aflat în sezonul trecut sub contract cu QPR, vârful francez de 31 de ani a fost împrumutat din iarnă la Al Gharafa. În această vară, a revenit în Anglia şi şi-a reziliat contractul avut cu gruparea condusă de Harry Redknapp, astfel că ruşii l-au transferat din postura de jucător liber de contract.

"Cisse va juca pentru un sezon la Kuban", a confirmat managerul lui Dorinel Munteanu, Leonid Istrati, pentru ProSport.

În ciuda talentului enorm, Djibril Cisse a părut că nu şi-a atins niciodată potenţialul maxim. Văzut la mijlocul deceniului trecut ca fiind unul dintre cei mai de perspectivă jucători din Hexagon, atacantul a avut ghinionul unor accidentări cumplite, care l-au scos pentru perioade lungi din circuit. De asemenea, presa din Vest a scris în repetate rânduri despre escapadele acestuia, acesta fiind un alt motiv pentru care Cisse nu a reuşit mai multe performanţe.

Cine e Cisse?

În ciuda accidentărilor, Cisse are o carieră cu destule succese. Debutul ca senior şi l-a făcut la Auxerre, unde a jucat din 1998 până în 2004. În total, 128 de jocuri şi 70 de goluri. A trecut la Liverpool, acolo unde a bifat 49 de prezenţe şi 13 goluri. Aici a câştigat şi cel mai important trofeu din cariera sa, Liga Campionilor, în 2005, după incredibila finală cu AC Milan. În acelaşi an a luat şi Supercupa Europei.

În 2006, Cisse a semnat cu Marseille, dar o nouă accidentare l-a ţinut departe de teren. A fost împrumutat la Sunderland, unde a marcat de 10 ori în 35 de meciuri, iar în 2009 a ajuns în Grecia, la Panathinaikos. A fost

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE-Ursula von der Leyen prezintă Planul ”Reînarmarea Europei”, de consolidare a apărării europene, care ar putea mobiliza 800 de miliarde de euro

News.ro acum 20 minute
Preşedinta Comisiei Europene (CE) Ursula von der Leyen prezintă marţi, la Bruxelles, un plan - denumit ”Rearm Europe” (”Reînarmarea Europei”) - cu privire la cheltuieli europene în domeniul apărării, relatează Le Monde. ”Trăim o epocă crucială şi to

Reacția lui Bolojan după ce SUA suspendă ajutorul militar pentru Ucraina

Ziua Constanta acum 2 ore
Președintele interimar Ilie Bolojan transmite că NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre și că investițiile pentru consolidarea capacității de apărare trebuie intensificate. 'NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre și Român

Sebastian Dobrincu și Otniela Sandu s-au despărțit. Cu cine a fost surprins milionarul

Adevarul acum o ora
Sebastian Dobrincu a anunțat oficial că relația sa cu Otniela Sandu a ajuns la final după doar câteva săptămâni. La scurt timp după despărțire, tânărul milionar a fost văzut alături de fosta sa iubită, cântăreața Ioana Ignat.

Cum va fi vremea în martie 2025. Estimările meteo de la ANM

Libertatea acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a anunțat cum va fi vremea în luna martie a anului 2025. Conform estimărilor meteo, vremea va fi mai caldă decât în mod obișnuit.

Crin Antonescu își va depune candidatura la prezidențiale duminică, 9 martie – Surse

G4Media acum 59 minute
Crin Antonescu își va depune candidatura la prezidențiale duminică, 9 martie, au declarat surse politice pentru G4Media. Crin va fi candidatul coaliției PSD-PNL-PSD. Cele trei partide membre ale coaliției au strâns deja semnăturile pentru validarea

Bucureștiul rămâne ”capitala europeană a riscului seismic”. Un fost primar general avertizează că reabilitarea imobilelor este blocată în "hârtii"

Ziare.com acum 2 ore
Fostul primar general al Capitalei, Gabriela Firea, afirmă că, la 48 de ani de la cutremurul din 4 martie 1977, Bucureștiul continuă să fie ”capitala europeană a riscului seismic”. Ea prezintă realizările din mandatul său de primar și subliniază că,

Percheziții în București și în 12 județe la o rețea care oferea permise de conducere și cărți de identitate false

Press Alert acum 3 ore
Foto: Arhivă Polițiștii și procurorii DIICOT fac marți 95 de percheziții în mai multe județe din țară la membrii unei rețele care ofereau contra cost permise de conducere și cărți de identitate false. Potrivit DIICOT, perchezițiile au loc în județel

730 metri de plase cu o captură de 177 kilograme de pește, descoperite în lacul Sinoe de către polițiștii din Tulcea

Ziua Constanta acum o ora
Polițiștii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Sulina au scos din lacul Sinoe, 17 unelte de pescuit tip plasă monofilament, în lungime totală de 730 metri, în care erau capturate 177 kilograme pește. În data de 03.03.2025, polițiștii de fronti

Cum se menține Adelina Pestrițu la 53 de kg tot timpul: „Am un truc pe care îl aplic de ani”

Cancan acum 2 ore
Adelina Pestrițu, una dintre cele mai cunoscute influencerițe din România, impresionează de ani buni prin silueta sa impecabilă. Deși multe persoane apelează la diete stricte pentru a-și menține greutatea, vedeta adoptă un stil de viață echilibrat,

Adrien Brody a doborât recordul pentru cel mai lung discurs la Oscaruri

News.ro acum 2 ore
Adrien Brody a ţinut, duminică, cel mai lung discurs din istoria Premiilor Oscar, doborând un record vechi de 80 de ani cu monologul său în momentul în care a acceptat statueta la categoria Cel mai bun actor. Starul din "The Brutalist" a promis de m

Vremea

București
acum

mar.

2°/11°
mie.

4°/15°
joi

6°/16°
vin.

8°/17°
Iasi
acum

mar.

1°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/19°
vin.

7°/18°
Constanta
acum

mar.

2°/9°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
vin.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

mar.

0°/10°
mie.

2°/13°
joi

3°/15°
vin.

5°/16°
Timisoara
acum

mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
joi

5°/17°
vin.

7°/17°