Cineastul american Steven Spielberg şi studiourile de producţie cinematografică DreamWorks negociază cu moştenitorii scriitorului John Steinbeck pentru a obţine drepturile pentru o nouă ecranizare a romanului american "Fructele mâniei/ The Grapes of Wrath".
Regizorul Steven Spielberg şi studiourile DreamWorks sunt în discuţii cu moştenitorii scriitorului privind producerea unei noi versiuni cinematografice a romanului care a câştigat premiul Pulitzer, după filmul lansat în anul 1940 de regizorul John Ford, informează contactmusic.com.
Potrivit deadline.com, pentru drepturile de ecranizare a romanului a licitat şi Robert Redford, dar Steven Spielberg a câştigat "competiţia".
Filmul original a primit şapte nominalizări la Oscar, John Ford câştigând trofeul pentru cel mai bun regizor, iar Jane Darwell, cel pentru cea mai bună actriţă în rol secundar.
Steven Spielberg a dezvăluit în repetate rânduri că John Ford este unul dintre regizorii care i-au influenţat cariera, astfel că proiectul cineastului american nu este chiar o surpriză.
În cei 40 de ani de carieră, Steven Spielberg a regizat numeroase filme care au marcat istoria cinematografiei mondiale: de la "Duel pe autostradă/ Duel" din 1971, aflat la originea unui lungmetraj de televiziune, la thrillerul "Fălci/ Jaws" (1975), de la "Întâlnire de gradul trei" (1977) la "Indiana Jones şi Căutătorii arcei pierdute" (1981), de la "E.T. Extraterestrul" (1982) la "Culoarea purpurie" (1985), de la celebrele filme din 1993 "Jurassic Park" şi "Lista lui Schindler" la "Salvaţi soldatul Ryan" (1998) şi până la "Lincoln", pentru care actorul britanic Daniel Day-Lewis a câştigat în acest an cel de-al treilea premiu Oscar din carieră. Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »