Duane Butcher, însărcinatul american cu afaceri a. i. al Ambasadei SUA, transmite că susţinerea coabitării între premierul Victor Ponta şi preşedintele Traian Băsescu, dar şi nominalizările procurorilor-şefi s-au numărat printre priorităţile mandatului său și că urmăreşte "cu mare atenţie" procesul de revizuire a Constituţiei. Sursa: CODRIN PRISECARU
"Sunt aproape şapte luni de când ambasadorul Mark Gitenstein a plecat din Ambasada noastră şi eu am avut onoarea să conduc misiunea în această perioadă. Priorităţile noastre principale au fost problemele economice şi de business, promovarea firmelor americane care lucrează în România, în climatul de afaceri de aici, politicile de securitate şi politica internaţională, desigur. Dar şi statul de drept şi întărirea instituţiilor din România, am susţinut puternic, de asemenea, coabitarea între primul-ministru şi preşedinte şi nominalizarea noilor procurori-şefi", afirmă Duane Butcher, într-un interviu acordat mediafax.ro.
El a evitat însă să precizeze în ce fel s-a manifestat această susţinere din partea Ambasadei SUA, arătând că în ultimul an a fost "o cooperare excelentă" cu Preşedinţia şi Guvernul.
Cu ochii pe modificarea Constituției
Butcher a mai a declarat că Ambasada SUA urmăreşte "cu mare atenţie" procesul de revizuire a Constituţiei şi că, indiferent de modificări, sunt importante respectarea statului de drept şi continurea luptei anticorupţie.
"Unul dintre lucrurile pe care le urmărim cu mare atenţie este reforma constituţională. Cred că e foarte important ca, indiferent ce reforme sunt adoptate şi schimbări sunt aduse Constituţiei, trebuie avute prioritar în vedere menţinerea puterii instituţiilor, respectarea statului de drept şi continuarea luptei anticorupţie, în general o întărire a acestor lucruri", a afirmat oficialul american.
El a spus că nu poate comenta pun