Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Muncitorii din Păuliş lucrează la reabilitarea Casei Parohiale

Publicat in Glasul Aradului, miercuri 3 iulie 2013 ·

După ce au muncit la amenajarea trotuarelor din comună, la parcurile şi la noul cartier de locuinţe de la Sâmbăteni, iată că muncitorii de pe lângă Primăria Comunei Păuliş s-au apucat să reabiliteze şi Casa Parohială din localitatea de reşedinţă. După cum puteţi constata şi din fotografiile alăturate, este vorba despre o reabilitare integrală a Casei Parohiale, care presupune refacerea tencuielii faţadei exterioare, dar şi a celei din curtea imobilului, zugrăvirea pereţilor şi vopsirea acceso­riilor etc. Fireşte, în acest caz vorbim despre o instituţie spirituală de pe raza comunei, dar care deserveşte comunitatea credincioşilor din Păuliş. La fel ca şcoala, căminul cultural sau celelalte instituţii comunale.

Prin urmare, edilii din Păuliş au hotărât să vină în întâmpinare solicitării cetăţenilor şi să realbiliteze Casa Parohială. Un frumos exemplu de colaborare între instituţiile statului şi biserică, mai ales că, la Păuliş, Biserica Ortodoxă din localitate s-a implicat şi se implică în foarte mare măsură în ceea ce priveşte susţinerea Şcolii Gimnaziale, a tinerilor şi familiilor nevoiaşe de pe raza întregii comune. Revenind la activitatea muncitorilor de pe lângă Primăria Păuliş, această echipă lucrează şi la definitivarea modernelor vestiare de lângă terenul de fotbal din Sâmbăteni, astfel încât această investiţie locală să fie finalizată până la începerea campiona­tului judeţean, iar echipa de forâtbal de aici să se poată înscrie în această competiţie.

Dacă ar fi să comparăm investiţiile făcute de către primăriile din judeţul nostru prin efort propriu, atunci Pău­lişul ar trebui trecut în fruntea listei. Atât în ceea ce priveşte dinamica dezvoltării edilitare, cât mai ales prin autogospodărirea foarte bine înţeleasă, care face ca edilii de aici să aibă la dispoziţie o echipă de meseriaşi excelenţi, echipă care nu se poate forma peste noapte. Puţi

Articolul in Glasul Aradului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

EURO 2024 Portugalia s-a calificat în sferturi după lovituri de departajare! (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 2 ore
S-a calificat în sferturile de finală ale Campionatului European de fotbal din Germania și Portugalia lui Cristiano Ronaldo! Favorită în fața Sloveniei, în optimi, Portugalia a avut nevoie de lovituri de departajare pentru a merge mai departe, după

Ministerul Educaţiei: Rată de participare de 98,3% la proba de Limba română a examenului de bacalaureat / Peste 2.000 de candidaţi, absenţi / 34 de elevi, eliminaţi pentru fraudă

News.ro acum 8 ore
Ministerul Educaţiei anunţă, luni, că rata de participare a fost de 98,3% la proba de Limba română a examenului de bacalaureat, iar peste 2.000 de candidaţi au absentat. 34 de elevi au fost eliminaţi pentru fraudă. ”La prima proba scrisă (Limba şi l

UPADATE - Furtună în Maramureş: Un bărbat, rănit de prelata desprinsă de la o teresă / Un altul a murit după ce a fost lovit de fulger / Acoperişuri luate de vânt / O pădure întreagă a fost doborâtă - FOTO / VIDEO

News.ro acum 4 ore
Pompierii din judeţul Maramureş au fost solicitaţi, luni, să intervină în urma situaţiiloir de urgenţă provocate de furtuni. Un bărbat a fost rănit de prelata desprinsă de la o terasă, fiind transportat la spital. Altul a fost omorât, duupă ce a fos

Premierul slovac Robert Fico va avea probleme de sănătate permanente, după ce a supravieţuit atentatului din luna mai. "El este în continuare foarte neregulat"

Ziare.com acum 5 ore
Premierul slovac Robert Fico a supravieţuit atentatului din luna mai, dar va avea probleme de sănătate permanente, anunţă vicepremierul Robert Kaliňák, relatează Euronews. Robert Fico - care a fost împuşcat cu mai multe gloanţe în abdomen - probabil

Steve Bannon, aliat al lui Trump,s-a predat pentru a executa o pedeaspă cu închisoarea pentru sfidare

Mediafax acum 6 ore
Acesta a ajuns luni la o închisoare federală din Danbury, Connecticut, şi a vorbit cu reporterii şi cu un grup de susţinători. El s-a autointitulat „prizonier politic”. „Sunt mândru că merg astăzi la închisoare. Nu numai că nu am regrete, dar sunt m

GALERIE FOTO Ultimul antrenament al tricolorilor înainte de meciul cu Olanda, din optimile EURO 2024

G4Media acum 5 ore
Echipa națională de fotbal a României a publicat pe pagina oficială de Facebook imagini de la ultimul antrenament al tricolorilor înainte de meciul cu Olanda, din optimile EURO 2024: ” Înaintea meciului cu Țările de Jos, naționala României s-a antre

Sorana Cîrstea, eliminată în primul tur la Wimbledon de o jucătoare aflată pe locul 298 WTA

News.ro acum 5 ore
Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea, locul 31 WTA şi favorită 29, a fost eliminată, luni, în primul tur la Wimbledon, al treilea grand slam al anului. Cîrstea a fost învinsă, scor 3-6, 6-2, 6-0, de sportiva Sonay Kartal (Marea Britanie), 298 WTA, ven

Burduja: Primele foraje pentru Neptun Deep ar putea fi făcute anul acesta

Wall-Street.ro acum 4 ore
Proiectul Neptun Deep este în grafic, iar dacă toate lucrurile merg aşa cum trebuie ne dorim să avem primele foraje până la finalul acestui an, a declarat ministrul Energiei, Sebastian Burduja, în conferinţa de presă de bilanţ, după un an de mandat,

Marcel Ciolacu „Astăzi, pentru 1,8 milioane de angajați, salariul minim brut se majorează de la 3.300 la 3.700 de lei“

Ziua Constanta acum 9 ore
Premierul României Marcel Ciolacu a transmis pe pagina de Facebook că astăzi, pentru 1,8 milioane de angajați, majoritar din sectorul privat, salariul minim brut se majorează de la 3.300 la 3.700 de lei. „În urmă cu 10 ani, salariul minim brut era 8

Doi pompieri din Vaslui au fost răniți în timp ce se aflau în misiune. Autospeciala în care erau s-a răsturnat în drum spre un incendiu

Ziare.com acum 4 ore
Accident rutier, luni, 1 iulie, pe DJ 244 A, în apropiere de localitatea vasluiană Gara Roşieşti, în care au fost implicate două autovehicule, un autotren şi o autospecială de stingere cu apă şi spumă de la Detaşamentul de Pompieri Vaslui. Inspector

Vremea

București
acum

23°
mar.

20°/39°
mie.

18°/25°
joi

17°/31°
vin.

20°/33°
Iasi
acum

23°
mar.

19°/35°
mie.

15°/24°
joi

14°/24°
vin.

14°/28°
Constanta
acum

18°
mar.

18°/28°
mie.

21°/28°
joi

20°/27°
vin.

20°/30°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

17°/22°
mie.

14°/17°
joi

13°/21°
vin.

14°/23°
Timisoara
acum

21°
mar.

16°/22°
mie.

15°/24°
joi

13°/26°
vin.

16°/28°