Din nou Victor Ponta joaca rolul unui inocent premier independent care nu are niciun control asupra nazbatiilor pe care le savarseste in Parlament majoritatea.
De unde sa fi stiut el ca USL va adopta discret si rapid legea care da liber la achizitii publice, de buna seama in perspectiva anului electoral care trebuie de pe acum pregatit financiar?
Legea cu pricina stabileste ca regiile si companiile cu capital majoritar de stat nu trebuie sa se mai supuna nici unei reguli privind achizitiile de bunuri, servicii sau lucrari.
N-au fost uitati nici primarii care nu mai trebuie sa organizeze licitatii pentru achizitiile sub 30 de mii de euro si pentru lucrari sub 100.000 de euro. Ambele praguri au fost dublate.
Avand in vedere sumele mari, ma indoiesc sincer ca va mai fi organizata vreo licitatie.
De acum incolo, in fapt, toate achizitiile vor depinde exclusiv de pixul managerului sau al primarului. Cum si pe ce criterii sunt incredintate aceste contracte nu e un secret pentru nimeni - pe baza de comision. Parte din el este pastrat de cel care-l semneaza, restul se imparte intre patronii lui politici si pusculita de partid. Desigur, ca sa fie rentabile, asemenea contracte sunt la preturi care reprezinta un jaf din banul public. Simplu si, iata, cat se poate de legal.
Si ca sa nu existe niciun risc, cele doua institutii de control au fost anihilate. ANRMAP nu va mai putea cere in instanta anularea contractelor de achizitie, iar Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor ramane fara obiectul muncii. Cat timp nu vor mai fi licitatii, ce contestatii sa mai solutioneze CNSC?
Habar nu am avut, spune Victor Ponta. Foarte convenbil!
Victor Ponta sufera amnezii periodice care ii sterg din memorie faptul ca este presedintele celui mai mare partid din USL si co-presedintele aliant