Să ne pregătim pentru ce este mai rău! Nu neapărat că ni se va întâmpla, dar şocul unei catastrofe asupra societăţii româneşti ar fi suficient de mare pentru a nu merita să ne asigurăm în ipoteza materializării unor riscuri. Necesitatea existenţei unor capacităţi de reacţie rapide, a unor proceduri standardizate, a unor rezerve ne apare ca evidentă, iar recentele inundaţii, precum şi accidentul auto din Muntenegru, ar trebui să constituie un prilej suplimentar pentru a ne gândi mai bine şi la perspectiva unor întâmplări nefericite.

Tragedia din Muntenegru a avut un impact major în opinia publică din România. Nu a fost vorba numai despre numărul de victime (18 morţi şi încă pe atâţia răniţi), dar şi de insolitul unui accident întâmplat în afara graniţelor ţării. Atenţia fiindu-ne deja suscitată, ar trebui să rămânem cu câteva concluzii după întâmplarea nefericită de la sfârşitul lunii trecute.

Înainte de toate, trebuie să spunem că reacţia autorităţilor române poate fi caracterizată ca fiind una bună. Ministerul de Externe a înlesnit o colaborare bună cu autorităţile din Muntenegru, care s-au arătat foarte deschise pentru a ne ajuta la repatrierea cât mai rapidă a răniţilor şi a cadavrelor. Comunicarea la nivel guvernamental a fost decentă, respectiv fermă, dar şi fără stridenţe. Finalmente, operaţiunile de aducere în ţară a victimelor accidentului s-au desfăşurat bine. Totul însoţit de o aură de responsabilitate, de implicare şi preocupare pentru lucrul bine făcut. Chiar a fost un confort să vezi că statul român se îngrijeşte de propriii cetăţeni, după ce ne-am obişnuit cu atâta dispreţ şi nepăsare în ultimul sfert de veac.

Totuşi, deşi s-a acţionat profesionist, a fost lesne de observat că întreaga acţiune de repatriere a victimelor s-a axat pe un plan alcătuit punctual, mai degrabă decât pe linia unor proceduri deja stabilite. A fost norocul nos