Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Situaţia politică din Portugalia depreciază leul

Publicat in Impact in Gorj, joi 4 iulie 2013 ·

Criza politică din Portugalia, declanşată de demisia de marţi a ministrul de externe Paulo Portas, care presupune ieşirea din coaliţia de guvernare a unui partid care asigura majoritatea absolută în Parlament, a provocat creşterea aversiunii faţă de risc, implicit a monedei unice şi a celor emergente, inclusiv a leului. Cursul euro a urcat de la 4,4391 la 4,4514 lei, într-o şedinţă care s-a deschis aproape de cotaţiile de la închiderea de marţi, la 4,44 – 4,4420 lei. Presiunea pe cumpărarea de valută a împins euro până la 4,46 lei, urmată de o scădere treptată. În jurul orelor 13:00, când BNR anunţă media oficială, cotaţiile coborau în jurul pragului de 4,45 lei iar după ora 14:00 la 4,4450 – 4,4480 lei. Dolarul american a înregistrat o creştere mai mare, el urcând de la 3,4076 la 3,4337 lei, consecinţă a aprecierii lui faţă de euro. Cursul francului elveţian s-a majorat de la 3,5954 la 3,6180 lei. Monedele din regiune erau, de asemenea, în scădere uşoară faţă de euro. Cea poloneză fluctua între 4,338 şi 4,35 zloţi, cu circa 1% mai sus faţă de minimul de marţi, iar cea poloneză se tranzacţiona între 293,8 şi 295,3 forinţi. Perechea euro/dolar se instala sub pragul de 1,30 dolari, ea fluctând între 1,2924 şi 1,2983 dolari, consecinţă a crizei din Portugalia, ţară care s-a împrumutat în mai 2011 cu 78 miliarde euro. În aceste condiţii, dobânda obligaţiunilor emise de statul lusitan a depăşit pragul de 8%, pentru prima dată din noiembrie 2012. În piaţa la termen de la Sibiu, euro se tranzacţiona pentru septembrie la 1,2940 – 1,2975 dolari, iar pentru decembrie şi martie viitor la 1,30 dolari. Tensiunile din zona euro, provocau creşterea preţului unciei de aur cu scadenţa august la 1.237,8 – 1.255,3 dolari.

Criza politică din Portugalia, declanşată de demisia de marţi a ministrul de externe Paulo Portas, care presupune ieşirea din coaliţia de guvernare a unui p

Articolul in Impact in Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum o ora
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Un bărbat a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, la Răcoasa, județul Vrancea

Ziua Constanta acum 41 minute
Procurorii vrânceni fac cercetări in rem după ce un bărbat de 40 de ani, care strângea lemne uscate din pădure, a fost împuşcat mortal, vineri seara, în timpul unei partide de vânătoare la Răcoasa, acuzaţiile fiind de ucidere din culpă, nerespectare

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum o ora
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Moarte tragică în Dolj Bărbat găsit mort după ce a plecat cu vitele la păscut. Ce spun autoritățile

Ziua Constanta acum 41 minute
Un bărbat de 56 de ani dintr-un sat din județul Dolj a fost găsit mort, cu urme de violență pe corp. Poliția suspectează că decesul ar fi fost cauzat de un animal cornut. Un bărbat de 56 de ani dintr-un sat din judeţul Dolj, care a plecat cu vitele

Nicuşor Dan e convins că primarii de sectoare sunt „primii care vor dori” să candideze la Primăria Capitalei, dacă el lasă postul liber

News.ro acum 57 minute
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, se arată convins că primarii de sectoare sunt „primii care vor dori” să candideze la Primăria Capitalei, dacă el va fi ales preşedinte al României. Dan precizează că o asemenea atitudine ar fi îndreptăţită

YouTube testează un nou buton pentru redarea aleatorie a conţinutului

Mediafax acum 50 minute
YouTube testează o funcţie nouă în aplicaţia Android, numită „Play something”, care permite redarea aleatorie a videoclipurilor în funcţie de preferinţele utilizatorilor. Funcţia este similară unui experiment de anul trecut, dar vine cu îmbunătăţiri

Forţele IDF desfăşoară atacuri aeriene şi raiduri terestre în Beit Hanoun

Mediafax acum o ora
Forţele IDF au desfăşurat o operaţiune în Beit Hanoun, Gaza, vizându-se, astfel, infrastructura Hamas. Se facilitează evacuarea civililor, scrie The Times of Israel.

Ministerul de Externe italian și aeroporturile din Milano, țintele unui atac cibernetic

Wall-Street.ro acum 23 minute
Ministerul de Externe italian şi alte obiective din Italia, printre care două aeroporturi din Milano, au fost ţintele unui atac cibernetic, a anunţat agenţia italiană pentru securitate cibernetică. Atacul a fost revendicat pe Telegram de către grupu

Elicopterul SMURD solicitat la Constanţa pentru un accident grav: trei răniţi

Mediafax acum 27 minute
Un accident grav a avut loc sâmbătă, în Sibioara, judeţul Constanţa. O maşină s-a răsturnat, o persoană fiind încarcerată şi două rănite, dar conştiente. A fost solicitat elicopterul SMURD. Potrivit ISU Constanţa, o maşină s-a răsturnat în şanţ în S

Un bărbat s-a stropit cu benzină și a vrut să-și dea foc, în fața Primăriei Suceava. Cum și-a justificat gestul șocant

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat de 47 de ani s-a stropit cu combustibil ameninţând că se sinucide. Incidentul a avut loc sâmbătă, 28 decembrie, în faţa Primăriei Suceava, unde bărbatul, aflat în stare de ebrietate, a ajuns cu un autoturism pe care se pare că l-a condus.

Vremea

București
acum

sâm.

2°/4°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

3°/7°
lun.

1°/6°
mar.

2°/8°
Constanta
acum

sâm.

2°/4°
dum.

2°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/3°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°