Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Moartea lui Radu Vasile. Ponta: "E o pierdere grea pentru România"

Publicat in Gandul, miercuri 3 iulie 2013 ·

După anunţul că Radu Vasile a încetat astăzi din viaţă, premierul Victor Ponta a transmis condoleanţe, în nume personal şi în cel al Guvernului, familiei fostului prim-ministru ţărănist.

„Trecerea în nefiinţă, după o grea suferinţă, a fostului premier Radu Vasile reprezintă o pierdere grea pentru România. Radu Vasile a marcat istoria post-decembristă a României, fiind prim-ministru într-o perioadă dificilă a tranziţiei. În numele Guvernului, şi al meu personal, adresez sincere condoleanţe şi îmi exprim compasiunea şi solidaritatea faţă de familia îndoliată. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, a fost mesajul de condoleanţe trimis de Ponta.

Cu câteva ore mai devreme, înainte de a pleca la Berlin, preşedintele Traian Băsescu a transmis la rândul său condoleanţe, arătând, în calitate de fost ministru în guvernul dintre 1998 şi 1999 că Lui Radu Vasile a se datorează, printre altele, reabilitarea reţelei de drumuri naţionale din România "Reabilitarea drumurilor naţionale existente. Chiar deacă azi vrem toţi autostrăzi, drumurile naţionale ale României, făra aprobarea lui Radu Vasile, ar fi rămas ca înainte de Revoluţie", susţine Băsescu.

Radu Vasile, fost premier al României între 1998 şi 1999, a murit în această dimineaţă, la vârsta de 71 de ani, după o luptă de câţiva ani cu cancerul. Liderul PNŢCD, Aurelian Pavelescu, a confirmat informaţia pentru gândul, adăugând că, la rândul său, a fost anunţat de apropiaţi ai familiei că fostul premier a încetat din viaţă în jurul orei 4.00, acasă.

Radu Vasile suferea de cancer la colon, urma un tratament în Israel şi suferise deja o intervenţie chirurgicală în urmă cu trei ani.

După anunţul că Radu Vasile a încetat astăzi din viaţă, premierul Victor Ponta a transmis condoleanţe, în nume personal şi în cel al Guvernului, familiei fostului prim-ministru ţărănist.

„Trecerea în nefiinţă, după o

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tulcea FOTO-VIDEO. Accident naval în apropiere de Maliuc! Implicată o ambarcațiune cu mai multe persone. Elicopterul SMURD intervine!

Ziua Constanta acum 25 minute
În urmă cu puțin timp, azi, 05 iulie, prin apel la 112 a fost solicitat ajutorul pompierilor militari în cazul producerii unui accident naval în apropiere de localitatea Maliuc, județul Tulcea. Din primele informații, este vorba despre o ambarcațiun

Trei judeţe din sudul ţării, sub val de caniculă extremă. A fost emis Cod Roșu

Mediafax acum 36 minute
De sâmbătă, de la ora 10 până duminică la ora 10 este cod portocaliu de caniculă, fiind afectate judeţele Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Dolj, Olt şi Teleorman, unde valul de căldură se va menţine intens, va fi caniculă, disconfort termic accentuat, iar i

Taxa pe vin loveşte viticultura românească. Producători: Riscăm falimente în lanţ şi scumpiri masive

Ziarul Financiar acum 33 minute
Asociaţia Producătorilor şi Exportatorilor de Vinuri din România (APEV) trage un semnal de alarmă: introducerea accizei pe vinul liniştit este o măsură care ar putea afecta grav întreaga industrie vitivinicolă românească, o industrie cu rădăcini adâ

Cel mai mare Legoland din lume s-a deschis la Shanghai

Mediafax acum 11 minute
Un personaj Lego uriaş, înalt de 26 de metri, i-a întâmpinat pe primii vizitatori ai Legoland Shanghai, cel mai mare parc de acest tip din lume. Este primul Legoland din China şi a fost dezvoltat de compania Merlin Entertainments, în parteneriat cu

Julian McMahon, actor cunoscut din Fantastic Four, a murit la vârsta de 56 de ani / A fost căsătorit cu Dannii Minogue și este fiul celui mai longeviv ministru din istoria Australiei

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Julian McMahon, actorul australian cunoscut pentru rolurile sale din serialele Charmed, Nip/Tuck şi FBI: Most Wanted, precum şi pentru interpretarea super-răufăcătorului Doctor Doom din Fantastic Fou

Circulația pe Podul Giurgiu-Ruse, oprită total din cauza unui TIR

HotNews acum o ora
Circulaţia pe Podul Prieteniei Giurgiu – Ruse a fost oprită sâmbătă dimineaţa pe ambele sensuri de mers, după ce un TIR s-ar fi defectat pe partea bulgară, transmite Agerpres. „La data de 5 iulie, ora 06:10, pe Podul Prieteniei Giurgiu – Ruse, pe pa

live de la 20:00 FCSB - CFR Cluj, derby pentru primul trofeu al sezonului » Ce echipe au pregătit Charalambous și Petrescu pentru Supercupă

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
FCSB și CFR Cluj se întâlnesc de la ora 20:00 în Supercupa României, primul meci oficial din sezonul 2025-2026. Partida se va juca în Ghencea, pe stadionul Steaua, și va fi liveTEXT pe GSP.ro, cu informații în timp real de la arenă. La TV, meciul va

Chelsea, în semifinale la Cupa Mondială a Cluburilor, după 2-1 cu Palmeiras / Va juca în semifinală cu Fluminense

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa Chelsea s-a calificat în semifinale la Cupa Mondială a Cluburilor, după ce a trecut, scor 2-1, de formaţia Palmeiras, vineri seară, la Philadelphia, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi p

Dovada că Ciolacu, Ciucă și Iohannis au fost avertizați din timp despre dezastrul bugetar. Documentele „strict confidențiale”

Adevarul acum 12 ore
Ministerul Finanțelor a trimis în 2024 mai multe documente către Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, în care se avertizează că țara riscă să intre în incapacitate de plată dacă nu se iau măsuri de reducere a deficitului.

Hamas anunţă un „răspuns pozitiv” la propunerea SUA pentru un armistiţiu în Gaza

Ziarul Financiar acum 2 ore
Gruparea Hamas a transmis un „răspuns pozitiv” mediatorilor cu privire la cel mai recent plan de încetare a focului în Gaza şi eliberare de ostatici, iniţiat de Statele Unite, precizând că este gata să reia imediat negocierile. Conform BBC, Hamas a

Vremea

București
acum

26°
sâm.

20°/34°
dum.

19°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

19°
sâm.

18°/27°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

19°/37°
Constanta
acum

29°
sâm.

20°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

14°/31°
dum.

16°/33°
lun.

18°/36°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

24°
sâm.

16°/34°
dum.

16°/39°
lun.

21°/40°
mar.

19°/39°