Radu Vasile a fost, poate, cel mai pitoresc prim-ministru dintre cei 10 de după revoluţie care stătea la o ţigară şi la o cafea cu ziariştii, pe holuri vorbind de toate, şi ce trebuia şi ce nu trebuia, în timp ce la Palatul Victoria anticamera era plină.
Radu Vasile a fost, poate, cel mai pitoresc prim-ministru dintre cei 10 de după revoluţie care stătea la o ţigară şi la o cafea cu ziariştii, pe holuri vorbind de toate, şi ce trebuia şi ce nu trebuia, în timp ce la Palatul Victoria anticamera era plină.
A rămas celebru episodul în care Radu Vasile a dat întâlnire unei delegaţii a unei bănci internaţionale pe stadionul din Cotroceni unde juca, în perioada de glorie, echipa de fotbal Naţional. El a devenit premier în 1998 cu ajutorul lui Traian Băsescu care îl înfruntase pe premierul Victor Ciorbea şi care pusese în termeni foarte duri viitorul coaliţiei de Guvernare CDR: ori Ciorbea afară, ori PD iese din alianţă!
Acum toată lumea îşi aminteşte de Radu Vasile prin prisma “Păcii de la Cozia” cu Miron Cozma (ianuarie 1999), care a împiedicat, poate, o nouă mineriadă în Bucureşti care ar fi spus adio la NATO şi în Uniunea Europeană.
Puţină lume îşi aminteşte însă că de deciziile lui, pe partea economică, a depins viitorul multor companii şi a sistemului bancar. Şi nu în ultimul rând, cu el premier, România a evitat să se declare în incapacitate de plată, când toate pieţele internaţionale, la care s-a adăugat şi FMI, pentru a da un exemplu altor ţări, aşteptau de la o zi la alta să predăm steagul. Oare câţi îşi mai amintesc acum de acea perioadă în care BNR rămăsese fără valută, scadenţa datoriilor anterioare bătea la uşă, investitorii străini fugeau cât puteau de România şi aproape nimeni nu ne împrumuta decât cu o dobândă la dolari de 18-25%.
Privatizarea Romtelecom, în 1998, cu grupul elen OTE, dar mai ale
