„Dacă ceva poate să meargă prost, va merge”

Puţin modificată, sintagma lui Murphy s-ar putea transforma în „ dacă ceva merge bine, schimbă-l”.

În anul 2003, Fundaţia Culturală Română s-a transformat, printr-un act legislativ, în Institutul Cultural Român. Fundaţia răspundea în faţa Senatului. Acest lucru fost considerat ca element de potenţială politizare şi Parlamentul de atunci a decis, în scopul credibilizării noii instituţii care se numea Institutul Cultural Român, că ar fi util ca instituţia să se găsească sub autoritatea simbolică a şefului statului.

Institutul Cultural Român s-a aflat sub autoritatea preşedintelui României până în anul 2012 când a revenit sub pulpana Senatului.

ICR( fost FCR) a fost condus în perioada 1990-2005 de scriitorul Augustin Buzura, iar din 2005 până în august 2012 preşedinte a fost scriitorul Horia Roman Patapievici, secondat de vicepreşedinţii Mircea Mihăies şi Tania Radu, şi de Dan Croitoru în funcţia de secretar general.

În luna septembrie 2012, Andrei Marga a devenit preşedintele ICR. Horia Gârbea şi Vladimir Simon au fost numiţi vicepreşedinţi ai instituţiei, iar secretar general a devenit Nicolae Brînzea.

Comisiile reunite pentru cultură şi politică externă din Senat au cerut pe 17 iunie 2013 revocarea lui Andrei Marga din funcţia de preşedinte al Institutului Cultural Român (ICR), precum şi a vicepreşedinţilor Horia Gârbea şi Vladimir Simon.

Pe 25 iunie, Lilian Zamfiroiu, adjunctul ambasadorului României la UNESCO, a fost validat de Senat pentru funcţia de preşedinte ICR.

Caluşari şi hore, scriitori şi filme, calorifere şi udatul nevestei

România nu a inventat roata în chestiunea promovării culturii române în afara graniţelor, singura misiune a ICR. Există şi funcţionează ireproşabil Goethe Institut, Institul Francez sau Briti