Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fanii lui Chivu pot paria pe posibila revenire a fundaşului român la Ajax

Publicat in Romania TV, miercuri 3 iulie 2013 ·

Zvonurile legate de posibila plecare a lui Cristi Chivu de la Inter Milano a stârnit diverse reacţii. Astfel, în afară de potenţialul său transfer la două cluburi cunoscute, Fenerbahce şi Galatasaray, acesta s-ar putea întoarce la Ajax Amsterdam, echipă al cărei căpitan a şi fost, în urmă cu 10 ani.

Ca urmare a veştilor care circulă în piaţă, privitoare la o posibilă despărţire a lui Cristi Chivu de Inter Milano în această vară, a fost introdus un pariu special, oferind celor interesaţi oportunitatea de a paria pe şansele fostului căpitan al naţionalei de a se întoarce la Ajax.

Astfel, casa de pariuri Stanleybet oferă o cotă de 3,65 pentru cei care pariază pe posibila plecare a fundaşului de la Inter Milano la Ajax Amsterdam, în timp ce, pentru cei care sunt de părere că românul nu se va transfera la olandezi, cota oferită este de 1,18.

Cristi Chivu a evoluat pentru Ajax Amsterdam în perioada 1999-2003, având un rol crucial în campania Champions League din sezonul 2002-2003, când "lăncierii" s-au aflat la doar câteva minute de semifinalele competiţiei. În anul 2000, la doar 20 de ani, antrenorul Ronald Koeman i-a acordat lui Chivu responsabilitatea purtării banderolei de căpitan al lui Chivu.

Citeşte şi Cristi Chivu: Mi-ar fi ruşine să fac un meci de retragere, nu am făcut performanţă la naţională

Articolul in Romania TV >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit bateristul trupei Direcția 5, Marius Keseri. „Am fost împreună 30 de ani. Îți mulțumim din suflet”

HotNews acum 4 ore
Trupa Direcția 5 a anunțat miercuri moartea bateristului Marius Keseri. „Am fost împreună 30 de ani. Îți mulțumim din suflet! RIP Marius Keseri”, a transmis trupa într-un mesaj publicat pe pagina oficială de Facebook. Formația nu a oferit, deocamdat

Ilie Bolojan salută deciziile CCR: Guvernul are liber să reformeze companiile de stat și Sănătatea

Gandul acum 27 minute
Premierul Ilie Bolojan a postat miercuri pe Facebook că deciziile de astăzi ale Curții Constituționale permit Guvernului să pună în aplicare încă două reforme importante: cea a companiilor de stat și reforma sistemului de sănătate, pentru care Guver

Ilie Bolojan, despre deciziile luate miercuri de CCR. „Avem nevoie de un stat corect”

Adevarul acum 31 minute
Primul ministru Ilie Bolojan spune că deciziile Curţii Constituţionale luate miercuri permit Guvernului să pună în aplicare încă două reforme importante: cea a companiilor de stat şi reforma sistemului de sănătate.

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în Bulgaria. Restricții de circulație din cauza codului roșu de ploi abundente

HotNews acum 38 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Bulgaria că sunt preconizate restricționări ale circulației rutiere ca urmare a codurilor de atenționare meteorologică pen

Ediție specială a emisiunii Ai aflat! Cu Ionuț Cristache

Cancan acum 33 minute
Gândul şi Descoperă. ro prezintă serialul Ion Iliescu – Istoria neştiută, un proiect in parteneriat cu istoricului Lavinia Betea. Urmăriți joi 9 octombrie, de la ora 15.00, episodul al treilea: DEZVĂLUIRI- Când a început prietenia cu familia Ceauşes

Bogdan Ivan: România astăzi are depozitele de gaze naturale pregătite pentru iarnă, suntem mult peste media Uniunii Europene, avem 95,5% din depozite umplute cu gaze naturale pentru iarna care urmează, media europeană este de 82,8%

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a declarat că România astăzi are depozitele de gaze naturale pregătite pentru iarnă şi suntem mult peste media Uniunii Europene, având 95,5% din depozite umplute cu g

Premierul Ilie Bolojan, întrevedere cu Christophe Hansen, comisarul european pentru agricultură și alimentație

Ziua Constanta acum 2 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan s-a întâlnit astăzi, la Palatul Victoria, cu Christophe Hansen, comisarul european pentru agricultură și alimentație. Vizita oficialului european are loc în contextul negocierilor privind noua Politică Agricolă Comună și

Un nou manager interimar a fost desemnat la spitalul de copii „Sfânta Maria” din Iași

Mediafax acum 3 ore
Anunțul a fost dat miercuri de președintele Consiliului Județean Iași, Costel Alexe. „Am desemnat-o pe doamna doctor Veronica Leonte în funcția de manager interimar al Spitalului pentru Copii Sfânta Maria. Doamna Leonte este licențiată în medicină ș

Parlamentul European interzice folosirea termenilor „steak” sau „burger” pentru produsele fără carne. Ecologiștii acuză „lobby-ul cărnii”

Adevarul acum 22 minute
Parlamentul European a adoptat miercuri, 8 octombrie, un text care interzice utilizarea unor termeni precum „steak”, „cârnați” sau „hamburger” pentru produsele care nu conțin carne. Inițiativa, susținută de eurodeputații de dreapta, a fost aprobată

O femeie a murit în urma unor complicaţii apărute după ce a născut la o clinică privată. Polițiștii anchetează cazul

Adevarul acum o ora
O femeie în vârstă de 29 de ani, din Giurgiu, a murit miercuri în urma unor complicații apărute după ce a născut la o clinică privată din municipiul Constanța. Potrivit polițiștilor, după naștere starea ei s-a agravat, iar pacienta a fost transferat

Vremea

București
acum

12°
mie.

11°/14°
joi

9°/17°
vin.

10°/18°
sâm.

12°/19°
Iasi
acum

13°
mie.

12°/13°
joi

10°/12°
vin.

10°/16°
sâm.

10°/15°
Constanta
acum

14°
mie.

14°/15°
joi

12°/14°
vin.

12°/18°
sâm.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

10°
mie.

8°/13°
joi

7°/15°
vin.

8°/15°
sâm.

9°/14°
Timisoara
acum

14°
mie.

7°/17°
joi

6°/18°
vin.

11°/20°
sâm.

11°/21°