Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Opt case, şapte gospodării, terenuri agricole şi două subsoluri au fost  inundate în oraşul Străşeni

Publicat in Adevarul, miercuri 3 iulie 2013 ·

În Străşeni apa a intrat în opt case, a inundat şapte gospodării şi terenuri agricole şi două subsoluri. Opt sate din raion au rămas izolate, după ce drumul de acces a fost înghiţit de ape. Locuitorii orăşelului spun că situaţia se repetă în fiecare an. „De cinci ani locuiesc aici şi în fiecare an, în această perioadă, mă trezesc cu râul Bâc în ogradă“, ne spune Diana Iechim, locuitare în Străşeni.

Potrivit lui Nicolae Iovu, viceprimarul oraşului, cele mai afectate străzi sunt Traian, Luncilor şi Cetatea Albă. „Am creat o comisie care se ocupă de înlăturarea consecinţelor revărsării apelor şi evaluează daunele din gospodăriile inundate“, ne-a dat asigurări Iovu.

„Nu este diguit râul şi apa nu are unde se scurge şi inundă casele, ogrăzile şi grădinile noastre“, intervine Tatiana Harcot, care se uită neputincioasă la apa care a ajuns până aproape de geamul casei de locuit. Femeia spune că nu a reuşit să scoată nimic. „De un an locuiesc pe această stradă şi cred că am să mă mut de aici“, ne spune femeia.

Oamenii susţin că se vorbeşte de mai mulţi ani ca să fie mutaţi din aceste case. „Acum patru ani vorbeau să ne fie repartizate apartamente în locul caselor. Dar au tăcut cu toţii“, spune indignată Ludmila.

Petru Volosciuc, preşedintele raionului Străşeni ne-a comunicat că persoanelor din lunca Bâcului le-au fost repartizate locuri pentru construcţai casei în altă parte a oraşului. „După ce pericolul a trecut, oamenii au luat şi au vândut loturile“, afirmă preşedintele raionului.

Oficialul crede că, până nu vor fi efectuate lucrări de lărgire a râului Bâc, situaţia cu inundaţiile din localitate nu va fi rezolvată.

Serviciul Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale afirmă că peste 20 de salvatori lucrează de consolidarea unui dig de protectie pe râul Bâc din raionul Străşeni pentru a impiedica pericolul de inundare a altor 20 d

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri prezidențiale 2024. Prezența la vot la 15 este aceeași ca la scrutinul din 2019

HotNews acum 17 minute
Prezența la vot la ora 15, în România, este 29,21%, identică cu cea de la aceeași oră de la scrutinul din 2019. Peste 5.270.000 de cetățeni au votat în România până la ora 15, potrivit datelor furnizate de AEP. În străinătate, au mers la urne aproxi

Un bărbat cunoscut cu afecţiuni medicale a murit după ce a căzut pe stradă, în faţa unei secţii de votare din judeţul Argeş

News.ro acum 2 ore
Un bărbat de 87 de ani, cunoscut cu afecţiuni medicale, a murit, duminică, după ce a căzut pe stradă, în faţa unei secţii din votare din localitatea Cicăneşti, judeţul Argeş. Poliţiştii au deschis o anchetă pentru a stabilit cu exactitate ce s-a înt

REFERENDUM LOCAL ÎN CAPITALĂ - Primăria: BEC subliniază că bucureştenii care au viză de flotant pot vota la referendum indiferent de data la care au obţinut viza/ Cei care au votat la alegerile prezidenţiale, dar nu şi la referendum o pot face până la 21

News.ro acum 52 minute
Primăria Capitalei a transmis, duminică, o serie de precizări legate de votul la referendumul local, în conformitate cu o circulară emisă de Biroul Electoral Central (BEC). Astfel, bucureştenii care au viză de flotant pot vota la referendum indifere

Un polițist din Giurgiu a fost găsit împușcat în cap, într-o mașină. Urma să asigure paza pentru alegerile prezidențiale la o secție de votare din Frătești

Libertatea acum 4 ore
Un polițist de frontieră din Giurgiu a fost găsit împușcat cu o rană la cap, în mașina personală, duminică dimineață, informează Poliția de Frontieră.

Diana Șoșoacă s-a filmat în cabina de votare, la alegerile prezidențiale, când a desenat o nouă casetă cu numele său și apoi s-a votat singură

Libertatea acum o ora
Diana Șoșoacă s-a prezentat, duminică, la o secție de votare din București. A transmis live pe TikTok din cabina de vot, acest lucru fiind interzis prin lege, votul având caracter secret.

Geoană acuză manipulare prin exit-poll-uri: De ce minţiţi românii?

Mediafax acum o ora
Geoană acuză că aceste sondaje încalcă legea privind alegerile prezidenţiale şi pune sub semnul întrebării motivele din spatele publicării lor. „De ce ar risca publicaţiile româneşti să încalce legea şi să citeze “surse ale partidelor politice”, dac

Două cutremure au avut loc în această dimineață în România. Le-ați simțit?

Ziua Constanta acum 2 ore
Două cutremure au avut loc în această dimineață în România. Potrivit INFP, în ziua de 24 Noiembrie 2024 la ora 07:16:18 (ora locală a României) s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur mediu cu magnitudinea ml 4.1, la adâncimea de 128

UPDATE - ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Traian Băsescu: Îi rog pe români să vină la vot şi să opteze pentru ce vor în continuare/ În ceea ce priveşte referendumul, este absolut corect să se revină la forma de dinainte de anul 2000

News.ro acum 3 ore
Fostul preşedinte Traian Băsescu a lansat, duminică, un îndemn pentru alegători să vină la vot şi să opteze pentru ce îşi doresc în continuare. ”În ceea ce priveşte referendumul, este absolut corect să se revină la forma de dinainte de anul 2000, câ

„Ucraina are nevoie de o apărare aeriană mai bună”, spune Zelenski după atacul masiv cu drone rusești VIDEO

Ziare.com acum 54 minute
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat duminică, 24 noiembrie, pe canalul Telegram, că Ucraina trebuie să îşi consolideze apărarea aeriană pentru a proteja populaţia, după ce unităţile sale de apărare aeriană au doborât 50 din cele 73

David Popovici a votat la alegerile PREZIDENȚIALE. Ce a transmis campionul olimpic

Gandul acum o ora
Multiplul campion olimpic la înot, David Popovici, a votat duminică la alegerile prezidențiale și a transmis ulterior un mesaj românilor pe o rețea socială. David Popovici a publicat pe Facebook o fotografie cu ștampila de pe cartea sa de identitate

Vremea

București
acum

dum.

0°/7°
lun.

2°/7°
mar.

1°/7°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/7°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/4°
Constanta
acum

dum.

2°/6°
lun.

3°/6°
mar.

3°/6°
mie.

5°/7°
Cluj-Napoca
acum

dum.

-5°/2°
lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
Timisoara
acum

dum.

-1°/6°
lun.

3°/9°
mar.

2°/6°
mie.

2°/7°