> Mai puţin de o treime din conductă va fi realizată anul acesta, diferenţa, până la sfârşitul anului 2014, după care gazele naturale vor ajunge şi la Salina Cacica
La începutul săptămânii viitoare, Societatea Naţională Transgaz SA Mediaş începe lucrările la magistrala de transport al gazelor naturale Frasin – Câmpulung Moldovenesc – Vatra Dornei, etapa I, pe o lungime de 9,26 km, respectiv pe tronsonul Câmpulung Moldovenesc – Pojorâta – Vatra Dornei. Anunţul a fost făcut ieri, într-o conferinţă de presă, de către preşedintele Consiliului Judeţean, Cătălin Nechifor, care a precizat că din cei 33 km care au mai rămas până în municipiul Vatra Dornei, circa 10 km de conducte vor fi gata anul aceasta, diferenţa urmând a fi terminată în 2014.
„Vom face eforturi în aşa fel încât, în anul 2014, să reuşim să finalizăm, prin Transgaz, finanţarea finalizării acestei magistrale, municipiul Vatra Dornei urmând a fi conectat la reţeaua de gaze naturale, pentru a pune în valoare şi centrala de gaze naturale deja construită acolo”, reliefează şeful executivului judeţean sucevean. Nechifor spune că autorităţile centrale şi ceilalţi factori responsabili au înţeles că investiţia, componentă a Proiectului „Suceava – Utilităţi şi mediu standarde europene”, este una „foarte aşteptată şi extrem de necesară”. Aceasta, mai ales în contextul în care în 7 octombrie 2009, printr-o hotărâre de guvern, Consiliul Judeţean Suceava şi localităţile asociate au cedat, cu titlu gratuit, către Transgaz, magistrala de gaze naturale construită în cadrul proiectului amintit. Compania în cauză s-a angajat să continue investiţiile pe tronsonul Câmpulung Moldovenesc – Vatra Dornei, dar şi pe cel care leagă Păltinoasa de Rădăuţi. Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, precizează că realizarea acestui din urmă tronson este mai mult decât binevenită pentru Salina Cacica,