Am citit Intrarea soarelui acum vreo patru-cinci ani, am dat-o gata pe plajă, în Vama Veche. În cartea Ceciliei Ștefănescu veți găsi o poveste de dragoste dintre doi copii-adulți sau doi adulți-copii, cred că nu are prea mare importanță, nici maturitatea și nici copilăria nu-i salvează. În relația celor doi (Emi și Sal) există o disperare a gesturilor care indică dureros că cei doi sunt mai degrabă consumați de ceea ce simt după ani de zile decât fericiți că se regăsesc (dragostea lor rezistă în timp chiar dacă fiecare și vede de ale lui cu altcineva). Se rănesc până la epuizare. Pentru că există și multă cruzime în felul în care se iubesc și mult cinism în felul în care se evaluează reciproc poate ar fi mai bine să nu citiți cartea dacă treceți printr-o perioadă mai proastă sau de inventariere amoroasă…

Acțiunea începe și se petrece în mare parte în București-ul cu străduțe alcătuite din case vechi, strânse în jurul grădinilor interioare, cu uși grele de metal și gemulețe de beci din care simți vara o adiere rece-râncedă care însoțește întunericul subsolurilor. Genul acela de întuneric care ți se agață de tocuri și pe care-l târăști apoi pe stradă, după tine, prin soare, până la prima terasă. Într-un beci va descoperi Sal ceva ce le va schimba amândurora viața, o femeie frumoasă, goală și cât se poate de moartă, o necunoscută familiară, inexplicabil de familiară lui. Băiatul este însă obișnuit să vadă lucruri neobișnuite și invizibile altora așa că încearcă să uite ce-a văzut. Cam în aceeași perioadă Emi se trezește speriată dintr-un coșmar în care asistă la despărțirea unui cuplu din camera unui hotel ponosit. Sunt copii și încă nu-și prea dau seama ce se întâmplă cu ei, mai bine zis, ce se va întâmpla.

Relația lor este secretă de la bun început, Emi provine dintr-o familie destrămată și nu este pe placul mamei lui Sal iar el se jenează de glum