Mohamed Morsi a declarat că planul prezentat de armată este o "lovitură de stat care conţine toate elementele".
"Preşedintele îndeamnă egiptenii să opună rezistenţă în mod paşnic acestei lovituri de stat militare, aşa cum va face şi el", a declarat un consilier al acestuia.
"Armata nu are nicio autoritate pentru a lua astfel de hotărâri", a continuat oficialul citat.
"Este o lovitură de stat care conţine toate elementele", a declarat Morsi pe Twitter.
Şeful Curţii constituţionale din Egipt, Adli Mansour, va prelua, în mod tranzitoriu, preşedinţia ţării, anunţă armata egipteană.
Anunţul a fost făcut de şeful Statului Major al armatei egiptene, generalul El-Sisi.
Armata a decis suspendarea Constituţiei şi organizarea de alegeri parlamentare şi prezidenţiale anticipate. Şeful Curţii constituţionale din Egipt, Adli Mansour, va prelua, în mod tranzitoriu, preşedinţia ţării.
Un consiliu consultativ civil va fi format pentru elaborarea unei noi Constituţii. Din această structură ar urma să facă parte reprezentanţii tuturor forţelor politice din Egipt.
Liderul opoziţiei egiptene, Mohamed ElBaradei, a salutat decizia armatei, catalogând-o drept "un nou început după revoluţia din anul 2011". Mohamed Morsi a declarat că planul prezentat de armată este o "lovitură de stat care conţine toate elementele".

Anunţul a f