Mesajul a fost trimis. Multumesc!

GALERIE FOTO: Copiii catolici îmbină distracţia cu rugăciunea

Publicat in Monitorul de Vrancea, miercuri 3 iulie 2013 ·

Copiii de religie romano-catolică şi ortodoxă din Ploscuţeni au posibilitatea de a-şi petrece o mică parte din vacanţa de vară în compania preotului din localitate, aproape de biserică şi de Dumnezeu, în cadrul unei noi ediţii a Grupului Recreativ Educativ Formativ (GREF). Organizat de zece ani, sub patronajul parohiei romano - catolice „Înălţarea Sf. Cruci”, programul a debutat deja, urmând a se încheia săptămâna viitoare.

Peste 250 de copii cu vârste între 3 şi 15 ani, care s-au înscris în cadrul acestui program, se vor întâlni la bi-serică şi în parc, se vor ruga, vor cânta şi dansa, se vor bucura de timpul plăcut petrecut împreună. Programul începe zilnic de la ora 15.00, când copiii se adună în curtea bisericii, unde vor intona imnul „Iisus locuieşte în viaţa mea”, creând astfel o atmosferă plăcută şi de sărbătoare. De asemenea, copiii vor viziona scenete cu tematică religioasă, programul incluzând tot felul de activităţi distractive.

Cei mici, de grădiniţă, se vor juca în curtea bi-sericii împreună cu animatorii, iar şcolarii îşi vor petrece timpul în parcul din centrul comunei, unde vor socializa, vor participa la diverse concursuri sub atenţia animatorilor. Zilnic copiii vor primi şi o mică gustare. După ce se vor juca, ei se vor întoarce la biserică, unde vor lua parte la Rozariul în cinstea Fecioarei Maria, dar şi la slujba religioasă. Distracţia copiilor continuă şi după slujbă cu dansuri şi voie bună.

Astăzi, preotul paroh Carmil Farţade, din Ploscuţeni, îi va însoţi pe copii într-o drumeţie prin pădure, unde va oficia şi o sfântă liturghie. „În primul rând, urmăresc ca prin activităţile desfăşurate, copiii să se apropie de biserică, de Iisus. Copiii învaţă rugăciuni, poezii şi cântecele specifice vârstei lor. În plus, este o oportunitate de petrecere a timpului liber pentru copiii ai căror părinţi nu au venituri. Aş vrea să mulţu

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod roșu de caniculă în Dobrogea! Avertizarea ANM

Ziua Constanta acum 12 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare de tip cod roșu de caniculă și disconfort termic. Potrivit ANM, în Crișana, Maramureș, cea mai mare parte a Transilvaniei și Moldovei și în nordul Dobrogei continentale, valul de căld

Cutremur de suprafață, duminică dimineață, în județul Gorj

HotNews acum 3 ore
Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea 3,3 s-a produs, duminică dimineaţa, la ora 6:29, în Oltenia, judeţul Gorj, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), transmite Agerpres. Seis

Manele pe Arena Națională! Florin Salam, surpriza lui Salvatore Ganacci la Neversea Kapital

Cancan acum o ora
Festivalul Neversea Kapital, ediția 2025, a marcat un moment fără precedent în istoria evenimentelor muzicale din România. Sâmbătă, 5 iulie, Arena Națională din București a fost locul în care granițele dintre genuri muzicale s-au estompat spectaculo

Cum va arăta atacul lui FCSB, după ce Alibec și Bîrligea sunt indisponibili: „Asta va fi formula”

Gazeta Sporturilor acum o ora
- , în Supercupa României. Fostul internațional român Ilie Dumitrescu (56 de ani) a analizat situația celor de la , după meciul câștigat sâmbătă seara, în Supercupa României, scor 2-1 cu . Campioana României a rămas fără ambii atacanți văzuți titula

China ar putea împinge Rusia să atace NATO pentru a cuceri Taiwanul, avertizează Mark Rutte

Mediafax acum o ora
Într-un interviu acordat publicației The New York Times, Rutte a subliniat că un posibil atac chinez asupra Taiwanului ar putea fi precedat de o agresiune rusă în Europa, coordonată cu Beijingul. China ar putea folosi Rusia pentru a destabiliza NATO

Conflictul Musk – Trump trece la un nou nivel. Cel mai bogat om al lumii și-a făcut partid politic: „America Party este creat pentru a vă reda libertatea”

HotNews acum 2 ore
Relația tensionată dintre președintele republican Donald Trump și principalul său finanțator din campania electorală, Elon Musk, a luat o nouă turnură conflictuală sâmbătă, când cel mai bogat om al lumii a anunțat formarea unui nou partid politic, a

Extrageri Loto duminică, 6 iulie. Report de peste 2,18 milioane de euro la Loto 6/49

Adevarul acum o ora
Duminică, 6 iulie, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi, 3 iulie, Loteria Română a acordat 18.076 de câştiguri în valoare totală de peste 1,26 milioane de lei.

Bilanțul inundațiilor din TEXAS a urcat la 51 de morți. În continuare zeci de persoane sunt date dispărute, inclusiv 27 de fete de la o tabără de vară

Gandul acum 2 ore
Bilanțul victimelor inundațiilor devastatoare care au cuprins centrul statului Texas a urcat la 51 de morți, a anunțat șeriful comitatului Kerr, citat de NBC. Printre victime se numără și câțiva copii. Între timp, autoritățile caută în continuare ze

Cutremur astăzi dimineață, în România. Ce spun seismologii

Ziua Constanta acum 2 ore
Astăzi dimineață, pe 06 Iulie 2025, la ora 06:29:44 (ora locală a României), s-a produs în Oltenia, județul Gorj un cutremur. Potrivit Institutului Național de Fizica Pământului, seismul a fost slab cu magnitudinea ml 3.3, la adâncimea de 13.8 km. C

Pe site-ul Ministerului Sănătății va fi disponibil un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Ziua Constanta acum 2 ore
Începând cu 14 iulie 2025, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătății un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale. Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății pe pagina de Facebook. Noul ministrul al Sănătății, Alexa

Vremea

București
acum

27°
dum.

20°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

25°
dum.

19°/37°
lun.

19°/38°
mar.

22°/38°
mie.

19°/34°
Constanta
acum

29°
dum.

19°/29°
lun.

21°/27°
mar.

21°/27°
mie.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

25°
dum.

15°/34°
lun.

19°/38°
mar.

17°/35°
mie.

15°/20°
Timisoara
acum

27°
dum.

17°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

13°/21°