Declaraţia făcută de preşedintele Traian Băsescu privind natalitatea şi rolul femeii nu constituie discriminare, informează Mediafax. Ea se încadrează în limitele libertăţii de exprimare, a decis Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), exprimându-şi însă dezaprobarea faţă de conţinutul declaraţiei.
CNCD a dezbătut şi soluţionat, miercuri, dosarul cu privire la declaraţiile posibil discriminatorii ale lui Traian Băsescu, făcute în cadrul întâlnirii cu reprezentantele Clubului Femeilor de Afaceri din 18 iunie 2013 - "Cum Dumnezeu femeia romă poate ţine cinci - şase copii, iar românca nu poate ? E adevărat, ea nu este manager, femeia romă (...). Trebuie să mergem în zona cealaltă. Poate maternitatea este una dintre misiunile fundamentale ale femeii, asta mi se pare mie".
În urmă deliberărilor, Colegiul director al CNCD, cu unanimitate de voturi, a decis că faptele sesizate nu întrunesc elementele constitutive pentru a fi catalogate drept discriminare, în sensul Ordonanţei Guvernului nr. 137/2000 (art.2, alin. 1, coroborat cu art.2, alin.4 şi art. 15).
"Declaraţiile în cauza se încadrează în limitele libertăţii de exprimare prevăzute de art. 2, alin. 8, din acelaşi act normativ", arată CNCD.
Pe de altă parte, Colegiul director reţine că "declaraţia cuprinde stereotipuri negative faţă de rolul femeii în societate şi natalitate, respectiv evoluţia natalităţii la romi şi dezaprobă conţinutul declaraţiei supuse analizei".
Colegiul director a constatat că, în speţă, nu există niciun element de incitare împotrivă unor cetăţeni pe bază criteriului de gen sau de etnie. De asemenea, nu suntem în prezenţa unui "pericol evident şi prezent", existând posibilitatea de reacţie publică la adresă declaraţiilor părţii reclamate, iar dezbaterea publică generată a fost în măsură să contracareze poziţiile p