Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Angela Gheorghiu, dezvăluiri ŞOCANTE în The Independent: "Fostul meu soţ m-a bătut de faţă cu familia sa!"

Publicat in 7Est, miercuri 3 iulie 2013 ·

Soprana Angela Gheorghiu a declarat într-un interviu acordat The Independent că a fost victima violenţei domestice în timpul căsniciei cu tenorul Roberto Alagna.

Cea mai faimoasă cântăreaţă de operă din lume a povestit pentru publicaţia britanică faptul că Alagna a lovit-o atât de faţă cu tatăl şi fratele lui, fără ca aceştia să intervină în vreun fel. Dezvăluirile sale, notează publicaţia britanică, îi vor uimi pe pasionaţii de operă din întreaga lume, în condiţiile în care perechea - care a divorţat recent - era considerată de mulţi ani drept cuplul fermecător al operei.

"Am foarte blândă cu Roberto în această chestiune. Altfel, ar fi avut mari probleme în Franţa, unde locuieşte. Divorţul s-a pronunţat în România, în cel mai rapid mod posibil pentru că nu am vrut să mai am o relaţie cu o astfel de persoană. În viaţă, sunt lucruri pe care le accepţi din partea bărbatului, însă eu nu am mai vrut să continui să trăiesc cu ideea că omul meu este violent. Gata! Am spus totul, am făcut totul până în ultimul moment: mi-am spus mie însămi că nu este adevărat, că nu pot să mai accept aşa ceva. Ok, acum accept - aşa că gata! O persoană ca asta nu se va schimba niciodată", a declarat Angela Gheorghiu.

"Fostul meu soţ era un tip violent - şi în faţa familiei lui, dar şi în faţa familiei mele. Dar am trecut peste asta. Este cea mai neagră perioadă a vieţii mele. Ani la rând mi-am spus că nu este adevărat, că totul va fi bine - spui asta tot timpul. Dar este ca o boală. Chiar dacă eşti furios, să-ţi loveşti soţia este imposibil. Şi s-o faci în faţa tatălui sau a fratelui şi ei să nu spună nimic? Asta e viaţa mea", continuă celebra soprană.

Angela Gheorghiu a declarat că a fost aproape de a pune capăt carierei din cauza suferinţei cauzate de loviturile aplicate de fostul soţ.

"Când eşti tână

Articolul in 7Est >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 47 minute
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

Președintele Nicușor Dan, anunț după măsurile anunțate de Donald Trump - „Susţinem abordarea UE privind o soluţie negociată cu SUA“

Ziua Constanta acum 2 ore
Președintele României, Nicușor Dan a transmis printr-un mesaj pe pagina sa de pe X că România susţine deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA privind impunerea de taxe vamale. "România susţine pe deplin eforturile Comisiei Europene şi ale preşed

Tragedie pe un drum din județul Arad! Două persoane au murit într-un cumplit accident rutier

Ziua Constanta acum 2 ore
Un grav accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc pe DN 7B, apropierea localității Turnu, județul Arad. Potrivit ISU Arad, la fața locului intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de d

Președintele Nicuşor Dan: „România susţine pe deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA” privind impunerea de taxe vamale

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare România susţine deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA privind impunerea de taxe vamale, a transmis, duminică, pe X, preşedintele Nicuşor Dan. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - ar

Un adolescent a sărit de pe scena Beach, Please la îndemnul unui rapper. A ajuns la spital / Reacția organizatorilor

HotNews acum 9 minute
Un băiat de 15 ani a ajuns la spital, după ce a fost încurajat de un artist să sară de pe scenă, de la o înălțime de peste 2 metri, în timp ce era în public erau mii de tineri, în spațiul organizat la Costinești, în a treia zi de festilva, potrivit

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum 49 minute
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

Cod galben de caniculă în șase județe și în Capitală. De luni, valul de căldură se extinde

HotNews acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o atenţionare Cod galben de caniculă şi disconfort termic, valabilă duminică şi luni, în șase județe și în Bucureşti. De asemenea, meteorologii au anunțat că de mâine valul de căldură s

Numerele câștigătoare la Loto duminică, 13 iulie. Report de peste 2,48 milioane de euro la Loto 6/49 și de 4,89 milioane euro la Joker

Adevarul acum 37 minute
Reportul la Loto 6/49 la categoria I este de peste 12,61 milioane de lei (peste 2,48 milioane de euro), iar la Joker, la categoria I, a ajuns la peste 24,82 milioane de lei (peste 4,89 milioane de euro), informează Loteria Română.

Surse Descinderi la fratele și la sora fugarului Emil Gânj

Ziua Constanta acum 2 ore
Poliția efectuează descinderi duminică dimineața la fratele și la sora fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureșeană Miheșu de Câmpie, potrivit unor surse apropiate anchetei. Poliția efectuează descinderi duminică di

Acord istoric. Noua Caledonie va fi declarată stat, dar va rămâne franceză

Adevarul acum 49 minute
Franța a anunțat un acord „istoric” cu Noua Caledonie în care teritoriul de peste mări, zguduit anul trecut de violențe separatiste, va rămâne francez, dar va fi declarat ca un nou stat.

Vremea

București
acum

33°
dum.

18°/34°
lun.

21°/36°
mar.

23°/37°
mie.

22°/36°
Iasi
acum

28°
dum.

16°/30°
lun.

19°/35°
mar.

19°/33°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

32°
dum.

20°/32°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

29°
dum.

14°/30°
lun.

18°/32°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

31°
dum.

16°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/36°
mie.

21°/34°