Senatorul PNL Tudor Chiuariu a declarat pentru MEDIAFAX că avizul Consiliului Legislativ asupra revizuirii Constituţiei a analizat chestiuni de "oportunitate politică", în special în ceea ce priveşte atribuţiile executive ale şefului statului, fiind comise şi o serie de erori de interpretare.
"Intră în nişte chestiuni care sunt de oportunitate politică şi care trebuie tranşate prin decizii politice. În rest, cu chestiunile tehnice suntem de acord, am văzut că sunt diferite chestiuni de terminologie, de exprimare, astea nu cred că pun probleme. Dar, nu poţi să-mi spui că decizia asta pe care eu vreau să o iau, şi anume, ca preşedintele să fie şeful statului şi primul ministru şeful executivului nu se poate, că a scris cineva în anii '90 o carte în sensul ăsta. Nu, asta e o chestiune de aşezare a sistemului politic care o decizie politică", a afirmat Tudor Chiuariu, preşedintele Comisiei juridice din Senat.
Chiuariu a menţionat că vor fi analizate toate observaţiile Consiliului Legislativ, "unele mai pertinente, altele mai puţin".
Senatorul PNL a precizat că în avizul Consiliului Legislativ ar fi trebuit să se aibă în vedere că se doreşte o schimbare de sistem politic, "prin care preşedintele este şeful statului, dar nu mai este al doilea şef al executivului, alături de primul ministru, aşa cum a fost consacrat de Constituţia din 1991 şi de lucrările teoreticienilor citaţi de Consiliul Legislativ".
"Noi asta dorim prin revizuirea constituţională: o schimbare de sistem, pentru că sursa conflictelor majore din sistemul politic românesc în aceşti 22 de ani, de la Constituţia din 1991, a fost tocmai faptul că am avut doi şefi ai executivului, preşedintele şi primul ministru, care au fost tot timpul în concurenţă, şi noi vrem să eliminăm această competiţie dintre primul ministru şi preşedinte. De aceea, preşedintele rămâne cu rolul de şef al sta