Update 21:18: „Rămânem foarte preocupaţi de situaţia din Egipt. Avem sentimentul că din declaraţiile preşedintelui Morsi lipsesc propunerile concrete", a declarat Jennifer Psaki, un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat american, potrivit AFP, citată de Mediafax.
Update 21:02: Reacţia manifestanţilor din Piaţa Tahrir în momentul în care ultimatumul dat de armată a expirat.
Update 21:00: AFP, citată de Agerpres, scrie că armata a închis străzile care duc spre locurile de adunare ale susţinătorilor şefului statului în faţa Universităţii din Cairo.
Potrivit unei surse oficiale trupele au fost desfăşurate masiv în cartierele Nasr City, Heliopolis şi în apropiere de Universitatea din Cairo.
Armata egipteană a negat că intenţionează să-i atace pe susţinătorii lui Morsi la Cairo, spunând că doar asigură securitatea zonei.
Update 20:50: Human Rights Watch (HRW) a anunţat, miercuri, că aproximativ o sută de agresiuni au fost comise în Piaţa Tahrir şi în împrejurimile oraşului Cairo, în cadrul manifestaţiilor împotriva preşedintelui Mohamed Morsi.
Update 20:30: Potrivit Reuters, armata egipteană a înconjurat locul în care se află preşedintele Mohamed Morsi cu bariere şi sârmă ghimpată. De asemenea, au fost aduse mai multe vehicule blindate, cu scopul de a-i împiedica pe susţinătorii lui Morsi să mărşăluiască în acea direcţie.
Sursa foto: Twitter (@BowenBBC)
Armata a negat că scopul prezenţei numărului mare de trupe este acela de a-i ataca pe susţinătorii lui Morsi, prin intermediul unui comunicat oficial, care susţine că „armata egipteană aparţine tuturor egiptenilor”.
Între timp, Departamentul de Stat american a oferit o reacţie în privinţa evenimentelor din Egipt, susţinând că o soluţie paşnică este cea mai bună opţiune, fără a putea confirma exis