Un raport pe 2012 al Institutului Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici” consemnează o incidenţă a sinuciderilor în Prahova de 12,6 la suta de mii de locuitori. 93 de prahoveni şi-au încheiat anul trecut socotelile cu viaţa, metoda cea mai frecventă, în proporţie de 90%, fiind spânzurarea
Potrivit raportului Institutului Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici”, în 2012, s-au înregistrat 2.753 de sinucideri în România, o scădere faţă de cifra înregistrată în 2011, cu 2784 cazuri. Pe judeţe, incidenţa regională a sinuciderilor, raportată la 100.000 locuitori, aceasta s-a menţinut, ca şi în anii anteriori, cu o rată inexplicabil de mare a sinuciderilor în Harghita – 30 de cazuri din 100.000 locuitori/an, Covasna – 34, Giurgiu – 21,8, Tulcea – 21,8 cazuri/100.000 locuitori/an.
În alte zone ale ţării, incidenţa sinuciderilor este mult sub media naţională, cum sunt Maramureş – 7,31 şi Vrancea – 6,8.
În Prahova, incidenţa sinuciderilor a fost de 12,6 la suta de mii de locuitori, fiind consemnate 93 de sinucideri.
Cea mai folosită metodă de sinucidere în rândul prahovenilor este spânzurarea (66 de cazuri), urmată la mare distanţă de intoxicaţia voluntară (20 de cazuri) şi precipitarea (4 cazuri).
Numărul de sinucideri şi tentative de sinucidere din Prahova nu este, însă, unul constant. Astfel, de la un an la altul pot fi între 30 şi 90 de cazuri, motivaţia sinucigaşilor fiind greu de încadrat într-un tipar anume. Ca o constantă se detaşează, însă, un fond psihic labil al sinucigaşilor, sau apariţia unor evenimente traumatizante, cum ar fi bolile incurabile, certurile în cuplu sau decepţiile în dragoste.
În aprilie, o elevă de 19 ani din Ploieşti, Alexandra Rizea, s-a sinucis după ce s-a despărţit de prietenul său. Gestul său a fost unul şocant pentru familie şi colegi, care o ştiau o fată puternică, zâmbitoare şi extrem de optimis