Mesajul a fost trimis. Multumesc!

DORINŢA NEÎMPLINITĂ a lui Radu Vasile: Miron COZMA - VICEPREMIER!

Publicat in Ziarul Ring, joi 4 iulie 2013 ·

Fostul premier PNŢCD Radu Vasile a încetat din viaţă, ieri, la vârsta de 71 de ani, după ce, vreme de şase ani, a luptat cu o formă de cancer. În timpul mandatului său a avut loc o mineriadă încheiată cu "Pacea de la Cozia". Miron Cozma, fost lider al minerilor, a declarat, în exclusivitate pentru "ring", că Radu Vasile i-a propus atunci funcţia de vicepremier.

Născut în octombrie 1942, la Sibiu, Radu Vasile a fost prim-ministru al României în perioada 1998-1999, în timpul guvernării CDR. Fost senator în mai multe mandate, Radu Vasile suferea de mai multă vreme de o boală necruţătoare, pe care o trata în Israel. Cariera sa politică a fost legată de PNŢCD, formaţiune căreia i-a fost secretar general şi membru al Biroului de Conducere. De asemenea, Radu Vasile a fost profesor la ASE. Fostul premier, de profesie istoric, a publicat şi poezie, sub pseudonimul Radu Mischiu.

I-a oferit Armata şi Internele

Fostul lider al minerilor şi-a exprimat regretul faţă de dispariţia lui Radu Vasile şi a acceptat să ne dezvăluie câteva amintiri de la mineriada din ianuarie 1999, când au avut loc negocieri între el şi premier şi s-a încheiat aşa-numita "Pace de la Cozia". "Radu Vasile mi-a zis la un moment dat: «Conducători ca tine s-au născut puţini în România. Domnule Cozma, vino cu noi să punem ţara asta la cale! Am discutat cu preşedintele Constantinescu, îţi dăm postul de viceprim-ministru, îţi dăm Armata şi Internele, să punem ţara la punct». Aceste lucruri mi le-a spus după semnarea Tratatului de la Cozia, când ne îndreptam spre biserică. Lui Emil Constantinescu i-a fost frică de noi. În cartea lui Radu Vasile scrie foarte clar că a scos armata: «Constantinescu chiar era hotărât să deschidă focul asupra civililor. Nu am participat cu nimic la arestarea lui Cozma şi la condamnarea lui ulterioară». Vă mai spun un secret, noapte

Articolul in Ziarul Ring >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un tânăr a evadat din închisoare în geanta colegului de celulă care a fost eliberat

HotNews acum o ora
Serviciul penitenciar francez a declarat sâmbătă că a deschis o anchetă după ce un bărbat a evadat ascunzându-se în geanta colegului său de celulă în timp ce acesta părăsea închisoarea, după ce și-a ispășit pedeapsa. Deținutul de 20 de ani a evadat

FCSB, doar egal 1-1 cu FC Hermannstadt, în prima etapă a Superligii

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa FC Hermannstat a încheiat la egalitate sâmbătă seara, în deplasare, scor 1-1, cu echipa campioană, FCSB, în prima etapă a Superligii, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Gigi Becali încă așteaptă banii: „Pe mine nu mă păcălește nimeni! Ne judecăm”

Gazeta Sporturilor acum 13 ore
Gigi Becali, patronul FCSB, încă așteaptă banii pentru transferul lui Florinel Coman. E vorba de 5 milioane de euro pentru jucător, plus un milion ca despăgubiri. CONTEXT:

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum 12 ore
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

Iranul spune că va colabora cu Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică, dar inspecţiile ar putea fi riscante

G4Media acum 56 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Iranul intenţionează să coopereze cu Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică, în ciuda restricţiilor impuse de parlamentul său, a declarat sâmbătă ministrul de externe Abbas Araqchi, subliniind

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 12 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

Iga Swiatek a câștigat prima sa finală de la Wimbledon

Mediafax acum 12 ore
Tenismena poloneză Iga Swiatek a câștigat sâmbătă prima sa finală de la Wimbledon. Ea a învins-o în finală pe americanca Amanda Anisimova. Iga Swiatek (locul 4 mondial) a dominat pe tot parcursul meciului și s-a impus foarte ușor, 6-0, 6-0, în fața

Suedia va închiria celule în închisorile din Estonia, deoarece nu mai are loc pentru deţinuţi

HotNews acum 12 ore
Suedia se îndepărtează de reabilitarea penală în favoarea încarcerării în masă în stil american, au afirmat experţii, în contextul în care ţara se pregăteşte să închirieze locuri în închisorile estoniene pentru a ajuta la gestionarea creşterii rapid

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum 11 ore
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

Satu Mare: Căţei salvaţi dintr-o fântână adâncă de nouă metri de pompierii Detaşamentului Carei

News.ro acum 9 ore
Doi căţei au fost salvaţi, sâmbătă, dintr-o fântână adâncă de nouă metri, din localitatea Andrid, judeţul Satu Mare, în urma unei intervenţii dificile a pompierilor Detaşamentului Carei. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare,

Vremea

București
acum

21°
dum.

19°/36°
lun.

21°/36°
mar.

23°/38°
mie.

21°/34°
Iasi
acum

19°
dum.

17°/36°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

24°
dum.

20°/31°
lun.

22°/29°
mar.

23°/29°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

13°/31°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
mie.

18°/28°
Timisoara
acum

19°
dum.

17°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/33°
mie.

21°/32°